Când președintele unui partid se comportă ca un bufon, nici partidul pe care îl conduce nu poate fi departe de această condiție, deși până nu demult acest partid a dominat scena politică românească, chiar autoritar, uneori. Doar că, în politică, nu prea contează istoria. Nu contează nici faptul că, în ultimii 35 de ani, acest partid a fost mereu la conducerea țării, având fie președinte, fie premier, fie ambii.

Contează prezentul, de fapt doar momentul, clipa: Carpe diem, trăiește clipa, cum ar spune latinii.

(Sursa: Wikipedia)

Se poate întâmpla ca un bufon să înceapă să se creadă rege tocmai când momentul istoric al unei nații trebuia să fie acaparat de seriozitate și responsabilitate. Da, ajunge un singur bufon, bine așezat în locul cel mai nepotrivit, pentru a deregla o țară. Nu cu forța, ci cu un spectacol de prost gust – nici bufonii nu mai sunt ce-au fost…

În centrul acestui spectacol, printre fumuri, promisiuni și glume prost plasate, se mișcă o figură care pare desprinsă dintr-o farsă: Sorin Grindeanu, care, desigur, trage după el și partidul pe care îl conduce ad interim.

Negociatorul-bufon care a transformat guvernarea într-o farsă

De la începutul discuțiilor despre formarea actualei coaliții, Grindeanu a oferit imaginea unui politician fără direcție, dar cu o mare disponibilitate de a juca roluri. Totul pentru a „se băga în seamă”, cum se spune.
Prin acest joc, a transformat formarea guvernului într-o comedie de tergiversări și redeschideri absurde ale unor negocieri deja închise, probabil ca pretext pentru a câștiga timp după șocul alegerilor.

Aceste bufonerii s-au vrut, probabil, o prelungire a timpului necesar revenirii din șocul alegerilor și regrupării. Dacă, într-adevăr, asta a fost cauza prelungirii negocierilor – totuși, greu de crezut, de vreme ce aceleași bufonerii continuă și în prezent –, a fost o greșeală politică majoră.

Pentru că, în realitate, semnalul receptat a fost devastator: lipsa de viziune a devenit metodă în PSD, iar întârzierea – strategie de afirmare a liderului său.

Pe toată durata negocierilor pentru formarea guvernului am putut vedea un politician care nu se opune, dar nici nu participă, care nu spune „nu”, dar niciodată „da” cu convingere. Din păcate, are în continuare aceeași atitudine de incompetență și rea-voință, ambalate în prudență și transmise propriului electorat ca fermitate și responsabilitate.

Reforma pensiilor speciale, una dintre marile promisiuni ale actualei coaliții, s-a împotmolit în stilul deja cunoscut al fostului ministru al Transporturilor: vorbe multe, decizii puține.

Grindeanu a afirmat solemn că „România are nevoie urgentă de o nouă lege a pensiilor speciale”, dar urgența s-a evaporat în comisii, grupuri de lucru și consultări fără sfârșit – însoțite de gesturi și grimase grotesc de teatrale.

Am putea presupune (greu!) că nu sabotează activitatea Guvernului cu intenție; îi reușește însă prin simpla sa pasivitate. El sabotează prin bufoneria la care se pretează.

Sigur, sunt destule explicații pentru comportamentul lui Sorin Grindeanu.
În 2017, a fost premierul înlăturat brutal de propriul partid, PSD, la ordinul lui Liviu Dragnea. O experiență care poate marca pe oricine, o adevărată lecție de viață cu tema: loialitatea este un lux, iar puterea, o capcană.

De atunci, Grindeanu a devenit un politician defensiv, obsedat să nu fie din nou eliminat.
Nu mai caută să conducă, ci să supraviețuiască, iar dacă pentru asta va trebui să ajungă în situația de a conduce, asta e, va accepta. Nu mai vrea să construiască, doar să se asigure că rămâne „pe scenă”, ca orice bufon care nu s-ar da plecat de la curtea regelui.

Această obsesie a precauției explică totul: refuzul de a decide și de a-și asuma, substituite prin ironie și reacții de moment. El nu se mișcă din convingere, ci din frică – frica de a greși, frica de a fi exclus, frica de a fi iarăși trădat.

Grindeanu nu e rău pentru că vrea să facă rău, ci pentru că, atât de mult timp nu a vrut să facă bine, acum nu mai știe să facă bine.
Este un om mic, mediocru am putea spune, care și-a depășit cu mult condiția, dar răul pe care îl produce e mare – tocmai pentru că e inconștient și incapabil să-și asume vreo responsabilitate. Iar de aici, până la lașitate, nu-i decât un pas.

Unii ar putea crede că Grindeanu întreține deliberat o stare de confuzie în coaliție, ca strategie de putere. Altfel spus, că toate atacurile la adresa colegilor de coaliție, cu dedicație specială pentru USR, PNL și, mai ales, Bolojan, sunt, de fapt, calcule politice, strategie.
Tare mă tem că, acum, nimic nu-i strategie coerentă la PSD, ci o confuzie structurală.

Grindeanu nu are claritate internă, așa că nici în exterior nu poate proiecta claritate. El crede că prudența e virtute, dar o practică până la paralizie. Crede că echilibrul este o dovadă de inteligență, dar îl confundă cu absența acțiunii.

Este tot mai clar că vrea să pară altceva decât este și încearcă să imite pe cineva – deocamdată nu se știe pe cine, poate pentru că nu-i capabil să fie mai mult decât un bufon care se ia în serios și nu înțelege că totul se prăbușește în jurul lui.

Evident că Sorin Grindeanu își dorește să ajungă președintele „marelui și puternicului partid”, doar că PSD nu mai este de câțiva ani mare și puternic. A condus România în ultimii ani, când a și dus-o la sapă de lemn, dar numai cu ajutorul PNL și al lui Iohannis.

Acum, după toată bufoneria pe care a condus-o Grindeanu, după toate frânele puse guvernului din care face parte, după întregul joc mizerabil la două capete – ba cu magistrații, ba cu funcționarii din administrațiile locale –, după ce a încercat s-o împroaște cu noroi pe cea care a ridicat un spital cu bani adunați de la cetățeni (în timp ce politicienii furau din banii publici), PSD nu mai înseamnă mare lucru. În orice caz, mult mai puțin decât a însemnat la alegerile de anul trecut.

Știu, toți pesediștii speră că își vor reveni după ce vor prelua ei guvernul (în 2027). S-ar putea însă foarte bine ca, în 2027, să fie o altă configurație parlamentară. Or, în actualele condiții, cu o coaliție făcută nefuncțională de atitudinea de bufon a PSD, altă soluție nu se întrevede decât alegeri anticipate. Apoi, scapă cine poate…

Ce va fi cu PSD după alegerile anticipate? Probabil va ajunge brelocul AUR.

În curtea politicii noastre, Grindeanu este figura perfectă: nici ticălos incurabil, dar nici erou; nici deștept, dar nici prost de tot – doar un om mic, pus într-un rol prea mare. Grindeanu este dovada vie că statul român a ajuns să funcționeze cu oameni care nu știu de ce sunt acolo, dar refuză să plece.

Și totuși, o mică rază de speranță a apărut la orizont: președintele Nicușor Dan a semnat decretul de numire a doamnei Oana Gheorghiu în funcția de viceprim-ministru, cu toată opoziția obraznică, pe alocuri, a lui Grindeanu, care era foarte supărat pe niște opinii ale doamnei Gheorghiu, atât de supărat, încât a uitat că libertatea cuvântului este înscrisă în Constituție.

Oricum, această numire „peste capul PSD” reprezintă primul gest de susținere fățișă și fermă a premierului Bolojan. Sperăm să nu fie ultimul, pentru că, acum, guvernul are nevoie de susținerea președintelui.