miercuri, 3 iunie, 2026

Special Arad Logo

    Inundații periculoase în Spania. Apa a pătruns în autobuze și într-un spital din Sevilla

    de Special Arad | 30 octombrie 2025, 9:10 AM | Internaţional

    0

    Toamna aduce inundații periculoase în Spania. În comunitatea sudică Andalusia, viiturile provocate de precipitațiile neobișnuit de abundente au pătruns în autobuze, dar și în numeroase clădiri – inclusiv într-un spital din Sevilla, transmite ProTv.

    Pe de altă parte, miercuri seară, rudele, dar și familia regală a Spaniei au participat la o ceremonie emoționantă de comemorare a celor care au pierit, acum un an, în inundațiile catastrofale din Valencia.

    În Sevilla, într-o singură oră, au căzut peste 25 de litri de apă pe metru pătrat. A plouat, într-o zi, cât se înregistrează normal în aproape trei luni, în regiune. Apa a transformat străzile în râuri, a pătruns în mijloacele de transport în comun și în subsolurile locuințelor.

    Ploile au inundat inclusiv un spital din Sevilla, iar personalul medical s-a mobilizat pentru a îndepărta apa. Au fost inundații și în orașul Huelva. Universitatea din localitate a suspendat cursurile, iar o școală a cerut ajutorul pompierilor pentru a-i evacua pe copiii din clasele mici.

    Autoritățile locale au decretat miercuri cod roșu de vreme rea și le-au cerut localnicilor să-și limiteze deplasările. Tot ieri s-a împlinit un an de la inundațiile care au făcut prăpăd în Valencia.

    Citește și:

    Mit, frică şi speranţă. Trei donatori de organe, în trei ani, în Arad. Județul este peste media națională la rata de refuz

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.