miercuri, 3 iunie, 2026

Special Arad Logo

    FIFA a dat o nouă interdicție la transferuri pentru UTA! Sunt trei noi litigii, iar legitimarea lui Richard Odada mai așteaptă

    de Lucian Dănilă | 28 octombrie 2025, 8:43 PM | Sport

    0

    Problemele financiare ale clubului UTA par departe de a se fi încheiat. Site-ul oficial al FIFA confirmă că echipa condusă de Alexandru Meszar a primit noi sancțiuni, după ce luna trecută fusese deja penalizată cu o interdicție la înregistrarea jucătorilor.

    Dacă atunci suspendarea a fost cauzată de datoria către Ravy Tsouka, acum arădenii au de rezolvat nu unul, ci trei litigii diferite, pentru care au fost din nou blocați la transferuri.

    Potrivit documentelor FIFA, una dintre sancțiuni se întinde pe trei perioade de mercato, în timp ce celelalte două rămân valabile până la achitarea integrală a datoriilor. Asta înseamnă că UTA nu poate legitima niciun fotbalist – fie el transfer, împrumut sau jucător liber de contract – până nu își onorează obligațiile restante.

    vuletich

    UTA are datorii la toți jucătorii străini care au plecat în vară: Augustin Vuletich, Lamine Ghezali, Damien Dussaut, Khadim Rassoul, Ibrahima Conte, Paul Mpoku, Johana Eric Omondi, Shayon Harrison și Nsungusi Effiong. Cazul lui Kouya Mabea e mai special pentru că fostul fundaș stânga al arădenilor a plecat pur și simplu de la Arad și a fost chemat în judecată de avocații clubului arădean.

    Legitimarea lui Odada este pusă la… așteptare

    Situația îl afectează direct pe Richard Odada, ultimul jucător adus de club. Mijlocașul kenyan, care nu a fost încă înregistrat din cauza procedurilor birocratice, nu poate fi legitimat până la ridicarea interdicției. Astfel, deși va fi plătit conform contractului, Odada riscă să rămână pe tușă o perioadă îndelungată.

    Sancțiunile FIFA vin într-un moment delicat pentru echipa lui Adrian Mihalcea, care traversează o perioadă neagră în campionat: nouă meciuri fără victorie și două eșecuri consecutive la scor identic, 0-4. Tensiunea din jurul clubului a crescut și mai mult după ce suporterii au criticat conducerea pentru prețurile ridicate ale biletelor la meciul de Cupa României cu Petrolul, anunțând că își vor susține echipa, dar nu și conducerea.

    UTA se află astfel într-un moment critic – blocată la transferuri, cu rezultate slabe și cu suporteri tot mai nemulțumiți. Iar până când clubul nu își va rezolva obligațiile financiare, perspectiva unei redresări rapide pare tot mai îndepărtată.

    Citește și:

    Conducerea clubului UTA se comportă ca la divorț: bagă copiii în față…

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.