„Avem același sânge”. Peste 100 de oameni s-au alăturat campaniei de la Primăria Arad
Campania „Avem același sânge” s-a desfășurat pe parcursul acestei dimineți, în Sala Ferdinand a Primăriei Arad, acolo unde un număr impresionant de oameni din municipiu au făcut un act de umanitate, pentru a salva viața semenilor: au donat sânge.
Se știe că o donare de sânge poate salva până la trei vieți. Dar stocurile de la Centrul de Transfuzie din Arad sunt mai mereu pe avarii. După cum a explicat și dr. Laura Păcurariu, directoarea centrului, an de an cererile din județ pentru furnizarea diferitelor grupe de sânge este mai mare. Din raportările disponibile, reiese o creștere de 33% a cererii în ultimii 6 ani.
Acțiunea găzduită de Primăria Arad este realizată la nivel național de televiziunea Digi24, județul nostru fiind în acest an cel de-al 25-lea inclus în campania numită „Avem același sânge”, care se organizează deja în România din 2022.
În total, până la ora 13:00 (moment la care s-a încheiat acțiunea), 117 arădeni s-au deplasat în Sala Ferdinand, cu dorința de a dona. Dintre aceștia, 90 au fost eligibili și le-a fost recoltat sânge, iar 27 au avut intenția bună, însă nu s-au încadrat în criteriile de siguranță.
„Ne-am propus acest lucru pentru că vrem să menținem în spațiul public acest mesaj că este nevoie de sânge, că este o problemă pe care sistemul de sănătate din România o are, dar o problemă care poate fi rezolvată de fiecare dintre noi.
Acum, că suntem la Arad, este o organizare care pe mine m-a impresionat foarte mult. Au venit oameni din instituții, oameni care pur și simplu au văzut mesajul și au venit să doneze. Cred că în primele 3 ore donaseră deja 45 de oameni, foarte mulți, și vreau să le mulțumesc și să le mai spun încă o dată că ce fac ei înseamnă efectiv că salvează vieți. Aici, la Arad, a fost deschidere foarte mare și din partea personalului de la Centrul de Transfuzie, și din partea Primăriei Arad. Am întâlnit o echipă extraordinară și ne-am mobilizat foarte repede pentru că stabilisem o dată, apoi am schimbat data, dar ne-am organizat foarte bine.
Și, în afară de faptul că încercăm să convingem oamenii că este nevoie de sânge și că putem noi să rezolvăm o problemă a sistemului de sănătate, vrem să mergem cu mesajul și către Ministerul Sănătății pentru că este nevoie de o reorganizare a sistemului de transfuzie din România”, a declarat pentru Special Arad jurnalista Carla Tănasie.
Jurnalista Digi24 a subliniat și că sistemul național al Centrelor de Transfuzie funcționează cu mari dificultăți, fără suficiente mașini și fără aparatura necesară, mai ales în cazul colectelor mobile.
Multe centre din țară nu dispun de vehicule proprii și se deplasează cu ambulanțe, iar lipsa paturilor și a echipamentelor face dificilă organizarea colectelor mobile, care reprezintă, de fapt, cheia succesului în țările dezvoltate. „A merge către oameni pentru a le facilita donarea este o soluție mult mai eficientă decât a-i pune pe drumuri”.
De aproximativ 20 de ani, Comisia Europeană recomandă reorganizarea sistemului de transfuzie, însă acest proces nu a fost încă realizat. Astfel, prin campania „Avem același sânge” se reamintește periodic Ministerului Sănătății necesitatea reformei, pentru ca sistemul de transfuzie din România să funcționeze mai bine.
***
Dacă doriți să donați sânge și nu ați reușit în cadrul campaniei de la Primărie, puteți să o faceți direct la sediul Centrului de Transfuzii Arad, de pe Str. Andrenyi Karoly nr. 2-4. Programul este următorul: luni, marți, miercuri și joi, între orele 07:30 și 13:00, iar vineri între 07:30 și 12:00. Mai multe informații despre condițiile de donare puteți obține la numărul de telefon 0357 809 112.
Citește și:
Dr. Laura Păcurariu ne-a vorbit despre un mod mai puțin cunoscut de a salva vieți: celulele stem
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.




















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)