Conferința „Storytelling în educație”, la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad
Comunicat. Cea de-a treia ediție a conferinței „Storytelling în educație” se desfășoară în perioada 16–17 octombrie la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, reunind cadre didactice, studenți și specialiști preocupați de rolul poveștilor în procesul de învățare.
Evenimentul este organizat de Asociația AtelieR de Cuvinte, fondator Ioana Popescu, și Compania de Povestitori EduStory, în parteneriat cu UAV, prin Facultatea de Științe ale Educației, Psihologie și Asistență Socială.
Interesul pentru conferință a fost remarcabil: peste 8.000 de participanți s-au înscris (fizic și online), majoritatea fiind studenți și cadre didactice din învățământul preuniversitar.
„Este o bucurie pentru noi să fim parteneri ai acestui eveniment organizat de Asociația AtelieR de Cuvinte și Compania de Povestitori EduStory — un eveniment care se adresează, în special, cadrelor didactice din mediul preuniversitar și studenților de la programele de studii ale Facultății de Științe ale Educației, Psihologie și Asistență Socială din cadrul UAV, oferindu-le posibilitatea de a învăța tehnici inovatoare de predare.
Mulțumim Centrului Cultural Județean pentru susținere și tuturor celor implicați în procesul de organizare”, a declarat prof. univ. dr. Ovidiu Toderici, prorector UAV.
Sesiunile plenare au adus în fața participanților profesori universitari din centre academice importante din țară — București, Cluj-Napoca, Pitești — precum și specialiști în domeniul pedagogiei, care au explorat rolul poveștilor în formarea emoțională și socială a elevilor, dar și modalitățile prin care storytelling-ul poate fi integrat în activitatea didactică.
Alături de povestitorul arădean Giorgiana Elena Popan, au susținut ateliere Oana Moșoiu, de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București, precum și povestitorii internaționali Dijana Zorić (Croația) și Maria Jungans (Danemarca).
Conferința continuă vineri, 17 octombrie, de la ora 14.00, în sala festivă a Complexului M al UAV.
Evenimentul se desfășoară cu sprijinul Consiliului Județean Arad, prin Centrul Cultural Județean Arad, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Arad, Universitatea din București, Casa Corpului Didactic Arad, CJRAE Arad, Biblioteca Județeană „A.D. Xenopol” și Complexul Muzeal Județean Arad.
Citește și:
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)