„VREM CONCURS!” – mesajul afișat pe gardurile bisericii din Sânnicolau Mic
Nemulțumirile enoriașilor din Parohia Ortodoxă Sânnicolau Mic față de posibila numire directă a preotului Bogdan Noghiu au căpătat o nouă formă de exprimare publică. Pe gardurile bisericii a fost afișat un banner cu mesajul „VREM CONCURS!”, prin care comunitatea (reprezentanții acesteia) cere ca viitorul paroh să fie desemnat prin proceduri transparente.
Situația a escaladat după ce peste 1000 de credincioși au semnat o petiție adresată Patriarhiei Române, solicitând respectarea regulamentelor BOR. Cererea vine în contextul în care părintele Gheorghe Gligor, cel care a condus parohia timp de mai multe decenii, s-a pensionat recent.
Citește aici: Scandal în Biserica Ortodoxă: Patriarhul Daniel, sesizat în legătură cu presiuni politice și acuzații de nepotism la Arad
Săptămâna trecută, membrii consiliului parohial au fost chemați la Episcopie, unde, în prezența celor doi episcopi, au votat împotriva numirii lui Bogdan Noghiu cu scorul de 8 la 3.
Înainte de asta, un grup anonim intitulat „Biserică fără politică” a transmis o scrisoare deschisă către Patriarhul Daniel, iar familia părintelui Gligor a reclamat presiuni și atacuri la adresa sa după ce acesta a refuzat să sprijine candidatura lui Noghiu.
Deocamdată, decizia finală privind viitorul paroh nu a fost anunțată, însă tensiunile din comunitate rămân ridicate, iar enoriașii insistă asupra unui principiu: parohia să fie condusă de un preot ales prin concurs, nu prin influențe externe. Principiu de care, după toate informațiile pe care le avem, nu va fi respectat.
Citește și: Dracu’ s-a făcut politician și și-a băgat coada în viața Parohiei Sânicolaul Mic
Cu toate astea de mai sus, Înaltpreasfințitul Timotei pare tot mai rupt de realitate, prizonier al propriei ierarhii și al factorilor politici care au ajuns să dicteze în locul Bisericii.
Încorsetat de oamenii săi și de influențe externe, dă impresia unui ierarh incapabil să reacționeze, să ia măsuri și să mai țină sub control instituția pe care o conduce.
În loc să răspundă ferm acuzațiilor și să apere credincioșii, preferă tăcerea, lăsând impresia unei autorități slăbite și vulnerabile.
Această pasivitate a dus la o situație paradoxală: nu ierarhul, ci enoriașii, prin petiții, prin votul consiliului parohial și chiar prin afișarea de bannere pe gardurile bisericii, au ajuns să ceară transparență și respectarea regulilor. Mai grav, așa-zișii „stâlpi” ai Bisericii, profitând de această slăbiciune, par să-și impună tot mai mult interesele personale și politice, transformând o comunitate unită într-un câmp de luptă al influențelor și promisiunilor de culise.
În fața acestei realități, imaginea Arhiepiscopiei este tot mai serios afectată, iar credibilitatea liderului său pusă la îndoială.

Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)