Dacă te uiți la ea de la distanță, zici că e o adolescentă care tocmai și-a terminat orele și se duce la treburile ei. Importante, în mod evident, dar care nu o opresc să arunce o privire în jur și să zâmbească plină de bunăvoință. Doar atât, nimic mai mult. Zâmbetul ei nu te provoacă, nu te încurcă, chiar dacă ești bărbat, n-are rost să îți faci iluzii. Maia nu poate fi cucerită așa cu una cu două, nu este femeia care abia așteaptă să aibă în jur un bărbat care să-i spună ce și cum. Le știe ea mai bine, chiar dacă nu face caz de asta.

Maia Sandu, la cincizeci de ani și un pic, nemăritată, fără copii, de cinci ani președintele Republicii Moldova și care, prin partidul înființat de ea, tocmai a câștigat alegerile parlamentare din fosta republică sovietică, este, fără dubii, politicianul român cel mai valoros al momentului. Și cel mai cunoscut pe plan internațional.

Bine că are, totuși, și ceva concurență, Nicușor Dan, nițel mai năzdrăvan, și Bolojan, un pic ortoman, fac parte din aceeași clasă de oameni politici. Diferența esențială dintre ei și ceilalți este faptul mărunt, dar cu atât mai important, că ei cred în misiunea lor de oameni politici. Pe cinstite și fără să facă din asta un caz.

Pentru că așa ar fi normal. Dacă ai ajuns politician înseamnă că ești în slujba comunității, având sarcina de serviciu să faci tot ce depinde de tine ca lor să le fie bine. Sau, măcar, să le fie din ce în ce mai puțin rău.

Față de cei doi, Maia are însă un avantaj evident: se pricepe la finanțe. Asta a studiat, a lucrat și la IMF, le are cu banii, cum se spune. Desigur, ai noștri au mai prins și ei câte ceva pe parcurs, dar matematica sau mecanica nu se confundă cu finanțele, chiar dacă și aici și acolo e vorba de numărare. Sau numărătoare inversă, depinde de unde începi.

Normal, faptul că ai făcut școli bune și că ai lucrat acolo unde aveai câte ceva de învățat, nu ajunge. Nu e destul pentru a deveni un om public în care oamenii își pun pe bună dreptate speranța. Pentru asta mai trebuie ceva. Ceva esențial, mai ales în condițiile noastre, în această parte a Europei în care politica este din cele mai vechi timpuri identificată cu descurcăreala. Ajunge să te uiți la ai noștri postrevoluționari. Au pornit toți de unde am pornit și noi.

Îmi aduc aminte de începutul anilor nouăzeci, atunci când noii politicieni nu se deosebeau cu nimic de ceilalți. Erau îmbrăcați la fel, circulau cu mașini second-hand și erau bucuroși când erau tratați cu simpatie. Acum însă nu le mai ajungi nici cu bețigașul uns cu rahat la nas. S-au îmbogățit, au făcut școli la repezeală și au ajuns la concluzia că sunt deosebiți. Nu se mai amestecă cu gloata, se duc doar la manifestări organizate de ei sau special pentru ei.

Ieri, întâmplător, m-am întâlnit cu un fost ministru. Venea de la sală, s-a luminat la față când m-a văzut, chiar dacă am surprins și o îndoială: oare jurnalistul ăsta a lui pește mă recunoaște și n-are treabă cu mine? Ne-am strâns mâinile, am schimbat câteva vorbe de conveniență și ne-am luat rămas bun. Mergând eu pe drumul meu mi-a trecut în minte: ce bine pentru el că s-a lăsat de politică, devenind din nou un om obișnuit și simpatic.

Ei, aici Maia le dă clasă la toți. Ea, intrând în politică, nu s-a schimbat. Este simplă și fără pretenții, firească și abordabilă. Și e normal să fie așa din moment ce este un politician de talent, nu de conjunctură, nu făcută la apelul de seară al profitorilor care se cred și se prezintă drept politicieni. Maia chiar se pricepe, zâmbetul ei reținut și adolescentin nu poate ascunde pentru cei în cauză faptul că trebuie să aibă grijă cu ea.

Pentru că se pricepe cel mai mult exact la miezul politicilor dintotdeauna: finanțele, banii. Știe clar că aici se produce declicul în momentul în care te vrăjește posibilitatea îmbogățirii. În clipa în care uiți că banii aceia nu sunt ai tăi, dimpotrivă, tu ești aleasă și plătită ca să ai grijă să ajungă acolo unde e nevoie: la oamenii care te-au ales. La spitale și școli, la instituțiile și întreprinderile care ocrotesc și asigură mersul spre un viitor mai bun decât prezentul.

Maia stă în continuare la apartament, are mașină la second-hand și se îmbracă ca noi toți, noi cei care mai avem și gusturi, nu doar bani. Incoruptibilă de fapt, adversarii ei nu sunt ceilalți politicieni, ci corupția și hoția agresivă. Indiferent de unde vine, poate să vină și de la Moscova.

Și pornind de aici înțelegem și rezultatul alegerilor de duminică. Modul reținut dar eficient în care măsurile luate de organele supervizate de ea au reușit să învingă în războiul hibrid declanșat de oamenii lui Putin. Da, e vorba de un război, chiar dacă armele sunt banii și suprafețele digitale folosite pentru amețirea celor mai puțin dotați cu minte, inimă și literatură.

Asta e cu Maia. Poate se mai prind și alții că poți fi politician pe bune chiar dacă vorbești românește și te-ai obișnuit de mult cu obiceiurile de pe aici. Și nu-i o problemă că astfel poți să pari mai într-o doagă așa.

Printre hoți, un om cinstit e ca mierea în rahat. Strică tot…

Citește și:

Nicușor Dan, la Timișoara: „Moldova a fost prevenită de atacurile Rusiei la alegeri, România surprinsă de viteza operațiunii. Chișinăul, pe drumul către aderarea la UE în 3 ani”