sâmbãtã, 20 iunie, 2026

Special Arad Logo

    Părinții, chemați să zugrăvească pe banii lor sălile de clasă la Școala Gimnazială „Caius Iacob”, deși reabilitarea este finanțată prin fonduri europene

    de Raluca Medeleanu | 17 septembrie 2025, 12:40 PM | Administraţie | Știri Arad | Topic special

    0

    Deși lucrările de reabilitare din fonduri europene sunt încă în desfășurare, conducerea Școlii Gimnaziale „Caius Iacob” s-a văzut nevoită să apeleze la părinți pentru zugrăvirea sălilor de clasă, întrucât Primăria nu a mai oferit buget unității de învățământ pentru acoperirea acestor cheltuieli suplimentare.

    Un mesaj anonim al unui părinte s-a răspândit ieri și a făcut furori pe social media, ca mai apoi să fie șters. Situația semnalată este însă una reală și aduce în atenție lucrările suplimentare de renovare pe care trebuie să le achite din propriul buzunar părinții elevilor de la Școala Gimnazială „Caius Iacob” (fostă 22), dacă vor ca sălile de clasă să fie zugrăvite, deși școala este inclusă într-un proiect de reabilitare prin fonduri europene.

    mesaj parinte bani pentru zugravit

    Trebuie menționat că, în România, gratuitatea învățământul de stat este impusă prin lege, în care se prevede că toate cheltuielile școlii trebuie acoperite de autorități. Părinții pot face doar donații voluntare prin asociația de părinți, dar cu chitanță, iar orice solicitare obligatorie de bani sau condiționare a elevilor este considerată ilegală și poate fi reclamată la conducerea școlii, Inspectoratul Școlar sau Ministerul Educației.

    În acest context, trebuie amintită și declarația tranșantă de la începutul acestui nou an școlar a lui Emil Boc, primarul municipiului Cluj Napoca, care a atenționat directorii școlilor care cer bani părinților: „Dacă unul dintre voi cere sau îndrăznește să ceară bani de la părinți pentru hârtie igienică, pentru detergenți, pentru a zugrăvi o clasă, vă fac de minune public și de rușine. Acest oraș își permite să doteze fiecare școală, fiecare creșă și grădiniță, fără excepție, la standarde civilizate”, a declarat Emil Boc în cadrul unei ședințe.

    Primăria Arad nu finanțează refacerea pereților din sălile de clasă

    reabilitare scoala gimnaziala caius iacob arad 4(doar tavanul urmează să mai fie zugrăvit din banii europeni, în această sală de clasă)

    Conducerea Școlii Gimnaziale „Caius Iacob” a confirmat pentru Special Arad că au fost purtate discuții cu părinții despre posibilitatea (nu obligația) de a zugrăvi clasele pe cheltuiala părinților, dar a explicat că discuțiile au apărut întrucât Primăria a explicat că proiectul câștigat prin PNRR vizează doar reabilitarea termică, nu și renovarea, astfel că în interior sunt decontate doar lucrările de înlocuire a tâmplăriei geamurilor și cele de izolare a tavanului. Pereții sunt lăsați pe dinafară.

    Din bugetul local, Primăria a asigurat doar revopsirea casei scărilor, a sălilor dedicate cabinetelor școlare și a holurilor, lăsând pe dinafară sălile de clasă în sine.

    zugravit scoala gimnaziala caius iacob interior(casa scărilor și cabinet, zugrăvite din banii de la Primărie)

    Mai mult, proiectul prevedea înlocuirea cablurilor de electricitate cu altele, pe perete, in tuburi, la suprafață, însă la solicitarea școlii, Primăria a acceptat ca cele noi să fie introduse în tencuială, așa cum erau anterior. Acest lucru a lăsat urme suplimentare pe pereți, a căror revopsire cu lavabil nu au mai fost inclusă în retușurile asigurate de Primărie.

    Conducerea școlii ne-a spus însă că, în multe cazuri, pereții sălilor de clasă sunt într-o stare foarte bună, întrucât anterior acestui proiect de reabilitare, clasele erau zugrăvite periodic, tot la câte 4 ani, din bugetul propriu al unității de învățământ. Acum însă, nu mai există fonduri disponibile pentru o zugrăvire din bugetul școlii, întrucât Primăria nu a mai alocat bani suplimentari către Caius Iacob în ultimii doi ani, pe motiv că a demarat proiectul de reabilitare termică.

    Unele săli de clasă deja au fost retușate pe cheltuiala părinților, după cum este cazul și în imaginea de mai jos:

    clasă zugrăvită școala gimnazială caius iacob arad (12)

    Termen de finalizare mai 2026 pentru reabilitarea termică

    Lucrările de reabilitare termică a Școlii Gimnaziale „Caius Iacob” au început cu o întârziere de peste un an, firma Nedav Constar începând șantierul în primăvara acestui an (aceeași firmă are lucrări la Liceul german și la Colegiul Național de Informatică, dar aici nu sunt atât de avansate ca și la „22”). Valoarea totală a lucrărilor de reabilitare se ridică la 12,6 milioane de lei. Din această sumă, peste 11 milioane provin din fondurile nerambursabile PNRR, iar restul este acoperit din bugetul local.

    Noul termen de finalizare al lucrărilor a fost stabilit pentru 6 mai 2026, iar conform contractului proiectului, finanțarea prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) ar fi asigurată până în iunie 2026. Termenul ar urma să fie respectat, întrucât muncitorii lucrează inclusiv în weekenduri, fiind puse pe pauză din această cauză alte lucrări din municipiu (de exemplu reabilitarea de la Liceul Național de Informatică).

    reabilitare școala gimnazială caius iacob arad (15)

    La ora actuală, în interior au fost finalizate lucrările la etajul al doilea și al treilea, iar până săptămâna viitoare se estimează că vor ajunge la final și cele de la etajul întâi și parter, urmând ca elevii să revină astfel în clase. Intrarea se va face doar pe accesul lateral, iar curtea va fi complet izolată.

    Rămân apoi lucrările de exterior, pentru care conducerea școlii a convenit cu constructorul să se desfășoare doar după ora 14:00, pentru a nu afecta desfășurarea orelor.

     

    Citește și:

    Caz spectaculos de trafic internațional de droguri: Condamnarea lui Yigit Hakan de către magistrații Tribunalului Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.