Mașina premierului Poloniei, Donald Tusk, furată din apropierea casei sale păzite de serviciile speciale
Mașina premierului polonez Donald Tusk a fost furată în noaptea de marți spre miercuri, în zona Trójmiasto, potrivit Antena 3 CNN, care citează publicația tvn24.pl. Este vorba despre un autoturism privat al familiei, nu despre o mașină oficială.
Conform Antena 3 CNN, incidentul a avut loc în apropierea casei particulare a premierului din Sopot. Vehiculul, un Lexus, se afla parcat lângă reședința lui Donald Tusk, iar zona este păzită de serviciile speciale.
Mașina lui Donald Tusk și incidentul din Polonia
„Am primit o sesizare și ofițerii din cadrul comenzii poliției județene din Gdańsk lucrează la caz”, se arată într-un comunicat, citat de Antena 3 CNN, al Comandamentului General al Poliției.
Investigația este în derulare, iar anchetatorii verifică toate ipotezele, în condițiile în care incidentul s-a produs într-o perioadă tensionată, marcată de doborârea mai multor drone rusești pe teritoriul Poloniei.
Marca Lexus este, tot potrivit Antena 3 CNN, de ani de zile pe primul loc în topul mașinilor furate din Polonia, alături de alte automobile japoneze.
Citește și:
Ursula von der Leyen anunță măsuri ferme împotriva Israel pe fondul războiului din Gaza
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)