S-a întâmplat ca săptămâna trecută să fac un drum cu mașina din Arad până la Cluj și înapoi. Recunosc, n-am mai făcut de ceva vreme un drum mai lung cu mașina, așa că nu este de mirare faptul că traficul mult crescut de pe șosele m-a surprins nițel. Asta după ce am ieșit din Arad și m-am apropiat de Oradea. Fără să mai spun de Cluj.

Și dacă tot veni vorba, pentru cei care se duc tot așa la Cluj, o informație poate binevenită. Dacă nu vrei să intri în Oradea, o iei, normal, pe centură. Și care există de ceva vreme. Dar mai nou, pentru cei care vin dinspre Arad și vor să ocolească Oradea spre Cluj, este o posibilitate și mai bună. La Nojorid, pe centru, o iei la dreapta și intri pe o șosea perfectă, dată în folosință de vreo două luni, la sfârșitul lui iunie. Te scoate pe drumul Clujului, ocolind înghesuiala de pe centura de sud, dar tot pe aici te poți duce la Băile Felix, dacă te gândești și la asta. Am pomenit de această șosea fiindcă, era evident că nu este cunoscută, eram aproape singur în trafic, având timp să admir calitatea lucrării. De nivel nemțesc, ce să zic.

Și cum vă spuneam, mergeam spre Cluj cu mașina după vreo zece ani, încercând să nu fiu surprins de traficul intens și de lucrările de întreținere, respectiv de construcțiile aflate în derulare pe marginea drumului. Când să intru în Florești, pe vremuri un sătuc acolo la marginea Clujului, realizez că sunt deja în oraș. Clădiri noi peste tot, este evident că sunt tot felul de firme, traficul devine și mai anevoios, mai ales imediat înainte de vechiul Cluj, unde, evident, se construiește o trecere de nivel pentru descongestionarea traficului de pe centură.

Interesat, aflu ulterior că intrarea în Cluj dinspre Florești este cea mai aglomerată întrare de oraș din țară. Asta în situația în care, de ani buni, Clujul este cel de al doilea oraș ca populație din țară. Și peste care tronează WCT (West City Tower), cea mai înaltă clădire de locuințe din țară. Construită nu de mult, are 26 de etaje și puțin sub 200 de apartamente de locuit. Plus o terasă în vârf cu o perspectivă absolut deosebită.

V-am spus toate astea nu pentru că am fost student la Cluj, ci ca să vă dau un reper cu privire la orașele de lângă noi care se dezvoltă, au reușit să treacă de hărmălaia de după 1989, au prins firul și acum se duc în direcția cea bună, asigurând locuitorilor locuri de muncă, locuințe și un nivel de trai mai mult decât decent.

Revenind la Oradea, primul mare oraș pe care l-am vizitat la nici șase ani, în drumul nostru cu bunica la „Felix”, aceleași observații. Se simte efervescența, dinamica, chiar dacă împreună cu efectele colaterale: agitație, trafic aglomerat și schele peste tot. Nemaivorbind că vorbind de Oradea, se știe, cel care a relansat orașul și județul este acum prim-ministru al României.

Și ca să fiu clar de tot: v-am spus toate acestea având în minte orașul meu, oraș la care țin, indiferent de cei care se dau mai nou mari arădeni. Și care, se pare, au rămas cu ideea că specificul Aradului este bișnițăreala, nu munca planificată și gândită pentru viitor. Eu cred în continuare în Arad și sper ca în scurt timp să ajungă la ”cheile” orașului acei oameni care, de asemenea, cred și sunt și în stare să transforme credința în realitate.

Pentru că, așa, ca să nu avem vorbe, Aradul a avut și are în continuare potențial mai mare decât orașele amintite mai sus. Așezarea – în fond am fost pentru o vreme primul oraș al țării legat prin autostradă de Europa – , tradiția agricolă și industrială, nemaivorbind de comerț, toate acestea sunt peste cele din Oradea sau Cluj. Numai că, în ultimele trei decenii, toate acestea au fost uitate, chiar distruse, iar în locul lor nu s-a pus nimic în afara discursurilor și a pozelor de pe Facebook.

Exemplele sunt multe, ajunge acum să ne gândim la catastrofa din jurul podului Ho, Banat!, la imposibilitatea de a realiza o parcare ca lumea în centru – noile parcări „electronizate” prelungesc agonia – sau la tot felul de investiții anunțate, dar lăsate în paragină.

Până și vestea că în vestita moară Neuman se va face un hotel și un centru comercial – o știre de mult așteptată și bună ca intenție – ne arată haosul administrativ care domină în Arad de cel puțin două decenii. Subsemnatul a atras atenția încă în anii nouăzeci asupra valorii și importanței acelei clădiri – una dintre primele clădiri industriale de anvergură din țară – sugerând o revalorificare adecvată. Cea de acum este ok în intenție, dar ce ne facem cu vestitul centru comercial de vizavi? Este clar că și așa în suferință – a și fost închis o perioadă – două centre comerciale vecine ar fi o contradicție în termeni.

Dar așa e pe la noi: vorbă multă produce doar sărăcie, așa cum știm asta din cele mai vechi timpuri. Exemplul recent este gesticulația Domnului Fifor în jurul drumului expres Arad – Oradea, în realitate și potențial Oradea – Arad, acum când toate drumurile, nu-i așa?, duc la Bolojan. E drept, este ideea lui Bolojan, proiectul de acolo a pornit, dar Domnul Fifor, în vâltoarea luptelor politice de doi lei, uită despre ce este vorba și îi cheamă pe toți parlamentarii arădeni să semneze o scrisoare deschisă premierului. Să nu cumva, vezi Doamne, să oprească finanțarea investiției.

O gesticulație tipic demagogică – în fond era evident că, eventual, în afara celor de la AUR și SOS nimeni nu se va mișca – terminată cu răspunsul lui Wiener care îl liniștește pe Domnul Fifor, sfătuindu-l să-și vadă de treabă. Așa cum ar fi bine să facă toți cei care răspund de bunul mers al treburilor din Arad.

Iar în încheiere cred că, dacă ați ajuns până aici, v-ați dat seama că centura din titlu este neagră nu pentru a indica forța, ca în artele marțiale, ci pentru doliul care ne cuprinde pe noi arădenii de pe centura nici acum terminată, văzând orașele din jurul nostru…

Citește și:

Prind contur planurile pentru transformarea morii Neuman în hotel și ridicarea unui nou complex comercial