duminicã, 19 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Update Incendiu la baloți, aproape de centura Aradului spre Șofronea

    de Special Arad | 23 iulie 2025, 2:22 PM | Știri Arad

    0

    Pompierii s-au deplasat de urgență să stingă un incendiu izbucnit la baloți de paie, în apropierea șoselei de centură a municipiului Arad, spre localitatea Șofronea.

    La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu două autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD, iar în sprijin au venit și pompierii voluntari din cadrul SVSU Șofronea.

    Incendiul, care s-a manifestat la 6 baloți, a fost localizat, iar pompierii acționează pentru stingere și îndepărtarea efectelor negative.

    UPDATE

    Incendiul a fost stins, iar cauza probabilă de producere a acestuia a fost stabilită ca fiind jarul sau scânteile provenite de la o țigară aruncată la întâmplare, anunță ISU Arad.

    „Vă atenționăm cu privire la faptul că folosirea focului deschis în spații deschise este o acțiune periculoasă, atât pentru cetățeni, cât și pentru mediul înconjurător, deoarece flăcările se pot propaga într-un timp foarte scurt și pot afecta culturile agricole, locuințele, fondul forestier sau, în cele mai grave situații, pot provoca victime.

    Cetățenii trebuie să respecte prevederile Ordonanței de Urgență nr. 195 din 2005 privind protecția mediului, cu modificările și completările ulterioare. Conform acestui act normativ, proprietarii și deținătorii de terenuri, cu sau fără titlu, au obligația de a nu arde și de a preveni arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase.

    Nerespectarea acestor prevederi legale constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoanele fizice, iar pentru persoanele juridice, de la 50.000 lei la 100.000 lei.

    Un regim sancţionator distinct este stabilit pentru arderea miriștilor, stufului, tufărișurilor și vegetației ierboase din ariile protejate și de pe terenurile supuse refacerii ecologice, faptă care constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viața ori sănătatea umană, animală sau vegetală” – transmite ISU Arad.

    Citește și:

    Incendii de vegetație uscată și culturi agricole în localitățile Țipar, Sânpetru German și în municipiul Arad

    De ce se mișcă atât de greu lucrările la podul din Chișineu-Criș? DRDP dă vina pe problemele descoperite sub asfalt

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.