marþi, 21 iulie, 2026

Special Arad Logo

    UTA se întoarce cu punct de pe Cluj Arena în fața unei alte echipe care joacă în Europa

    de Lucian Dănilă | 19 iulie 2025, 9:13 PM | Sport | Topic special

    0

    UTA se întoarce cu punct de pe Cluj Arena în fața unei alte echipe care joacă în Europa, după ce în prima etapă a jucat cu Universitatea Craiova, cealaltă echipă românească care joacă în UEFA Conference League.

    A fost un meci pe care și-a putea adjudeca orice echipă. Clujenii au fost cei care au preluat controlul partidei, dar UTA „mușca” foarte tare pe contre și după primele 25 de minute avea cele mai mari ocazii ale partidei. Pospelov a trimis foarte puțin peste poartă după o centrare foarte bună a lui Alin Roman, după care Zsori a avut acea ocazie în care a șutat în plasa laterală.

    A venit însă minutul 28, moment al jocului în care „veteranii” Universității Cluj au făcut șah apărarea arădeană, Chipciu a pătruns ca în tinerețe pe partea stângă, a așezat perfect mingea pentru Nistor și mijlocașul „șepcilor roșii” a șutat în transversală! Ratarea etapei, probabil…

    După două minute asistăm la acel clișeu care spune că ocaziile se răzbună. Țuțu a plecat foarte bine în adâncime pe partea dreaptă după o pasă de la Van Durmen, a centrat excelent pentru Costache, acesta a trimis din cădere, foarte spectaculos, dar Lefter a respins cu dificultate la Zsori și maghiaro-românul a pus latul iar mingea s-a dus sub bară pentru 0-1!

    După gol, apărarea arădeană parcă a ațipit puțin și cei de la „U” au pătruns cu ușurință în careu, fără însă a avea ocazii mari la poarta lui Iliev.

    UTA putea da lovitura în minutul al doilea al prelungirilor primei părți, atunci când Costache l-a găsit perfect pe Tzionis în mijlocul careului clujean, cipriotul a șutat de la 8 metri dar Lefter a respins. Uriașă ocazie, de „neratat” cum spunea și comentatorul de la Digisport 1.

    Pentru UTA a fost o primă repriză în antiteză cu prima parte a meciului cu Craiova, una în care a avut nerv, a avut consistență și a arătat bine și din punct de vedere fizic. Țuțu a stat bine în bandă, Padula chiar pare un fundaș cu pedigree italian, Poulolo și Pospelov au stat bine și ei, dar rămâne încă sub media echipei și sub posibilitățile sale Ovidiu Popescu.

    u uta ok

    Antrenorul Neluțu Sabău a fost nervos încă din prima parte și la pauză a schimbat trei jucători. Probabil și din cauza evoluției acestora, dar și pentru că joi echipa sa va juca la Erevan cu Ararat Armenia în Conference League. Au intrat Drammeh, fostul oțelar Silva și Andrej Fabry, fotbalistul care pleca în februarie de la UTA la „U”. Cursul partidei s-a schimbat, UTA a făcut pași mulți înapoi în timp ce gazdele împingeau tot mai mult spre poarta lui Iliev. Portarul Bătrânei Doamne a avut două intervenții la șuturile lui Chipciu și Thiam, dar la poarta cealaltă Tzionis putea da din nou lovitura în două rânduri. La prima ocazie (50) a fost egoist și a șutat slab din unghi în loc să-l caute pe Costache, aflat în poziție mai bună. Apoi, în minutul 55, a avut o poziție foarte bună dar a șutat cu latul și Lefter din nou a parat, în doi timpi. Mare ocazie de 0-2…

    N-a fost 0-2 și s-a făcut 1-1, cumva inversul situației din prima parte. Țuțu a făcut henț la colțul careului de 16 metri, Nistor a executat, a centrat pe linia d e6 metri de unde Caoradossi a reluat cu capul la vinclu pentru 1-1, gol imparabil.

    Mihalcea l-a scos pe ratangiul Tzionis, a dat semnalul „conservării”, dar și în aceste condiții Costache putea marca pentru 1-2, dar șutul său a fost în plasa laterală. UTA s-a stins fizic și Alin Roman a dispărut aproape total din joc, fiind și el chemat la schimbare în minutul 72.

    Finalul a fost unul în care UTA a suferit, unul în care Mihalcea i-a trimis în teren și pe Benga, și pe Hrezdac, dar totodată unul în care Costache, Padula, chiar Mino Sota și Van Durmen ne-au arătat că în acest an, atunci când echipa va fi sută la sută și din punct de vedere fizic, echipa se va putea bate la un obiectiv mai îndrăzneț decât salvarea de la retrogradare.

    UTA putea pierde în minutele de prelungiri. Pospelov a degajat disperat în aut, clujenii au executat repede, mingea a ajuns la Nistor, mijlocașul echipei lui Sabău a centrat excelent pentru Fabry, dar execuția slovacului din careul mic a fost defectuoasă și mingea s-a dus peste poartă.

    Un punct muncit, un punct obținut în fața unei echipe care joacă în Europa, dar și un nou joc în care UTA nu pierde în prima ligă pe terenul lui „U”, o invincibilitate care rezistă din 1995, de 30 de ani.

    Și urmează Hermannstadt pe arena „Francisc Neuman”…

    „U” Cluj – UTA Arad 1-1 (0-1)

    Capradossi 57 / Zsori 30

    „U” Cluj: Lefter – Artean (46 Silva), Capradossi (83 D. Codrea), Cristea, Chipciu – Bic (46 Drammeh), Murgia (46 Fabry), Nistor – Macalou, Lukic (83 Trică), Thiam.

    Rezerve: Gertmonas – Chirilă, Chinteș, Gomes Silva, Codrea, Drammeh, Simion, Fabry, Al. Bota, Barstan, A. Trică.

    Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău

    UTA: Iliev – Țuțu, Poulolo, Pospelov, Padula – Ovidiu Popescu (79 Benga), Van Durmen – Costache, Alin Roman (72 Flavius Iacob), Tzionis (58 Mino Sota) – Zsori (79 Hrezdac).

    Rezerve: Gorcea – Flavius Iacob, Benga, Sota, Țăroi, Matei, Hodoșan, Danciu, Hrezdac. Antrenor: Adrian Mihalcea

    Arbitru: Viorel Adrian Cojocaru (Galați) – Daniel Mitruți (Craiova), Marius Marchidanu (Brăila). Rezervă: Marius Omuț (Satu Mare).

    Camera VAR: Rareș Vidican (Satu Mare), Ferencz Tunyogi (Zalău)

    Observator FRF: Ioan Onicaș (Zalău)

    Delegat LPF: Ioan Mironaș (Piatra Neamț)

    clas 12

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.