Am fost și voi fi, ori de câte ori va fi nevoie, de partea acelor femei care, cu sau fără vină, ajung să suporte bătaia „ruptă din Rai” a unor „masculi feroci”, în realitate, a unor brute. Totodată, am fost și voi fi, ori de câte ori va fi nevoie, adept al intervenției statului, chiar în forță, pentru oprirea acestor manifestări primitive împotriva femeilor.

Repet, bătaia nu se justifică indiferent dacă femeile au sau nu vreo vină.

Orice vină ar avea, nimeni, oricât de „mascul feroce” ar fi, nu are dreptul să își impună forța, pumnul sau chiar cuțitul ori pistolul pentru a-și face dreptate.

Pentru astfel de „masculi” – bețivi, drogați, geloși sau pur și simplu dezechilibrați psihic, pe fondul unei educații deficitare – nicio pedeapsă nu este prea aspră. Cum nu este nici pentru cei care având putere de decizie, fie în Legislativ, fie în instituții de ordine publică sau în magistratură nu adoptă sau nu iau măsuri de prevenție suficient de „convingătoare” pentru a tempera avântul „masculilor” violenți.

Celor tentați să creadă că apărarea femeilor obligate, practic, să suporte bătaia din partea bărbaților, indiferent de motiv, ar fi parte a feminismului, curent asociat cu ideologiile ce promovează egalitatea de gen, le transmit că nu-i chiar așa.

În cazurile de violență nu se pune sau n-ar trebui să se pună problema egalității dintre bărbați și femei. De fapt, egalitatea de gen nu ar trebui să fie asociată vreunei mișcări ideologice, ci pur și simplu tratată ca un dat, care nici măcar nu ar mai trebui discutat. Toți oamenii, indiferent de gen, culoare, orientare politică sau sexuală sunt egali între ei și așa trebuie tratați.

Nu același lucru l-aș spune despre ceea ce a devenit, pentru câteva zile, subiect de dezbatere în spațiul public, după învestirea guvernului Bolojan: numărul mic de femei din guvern. „Ca de obicei”, au ținut să puncteze jurnaliștii unei televiziuni de știri. Ei bine, acesta, nicidecum bătaia, este un subiect ideologizat și, în anumite cazuri, chiar tratat tendențios, subiectiv, mai ales că s-a sugerat că ar trebui asigurat o „cotă de gen”.

Adică, un număr neprecizat (încă) de locuri în guvern, doar pentru femei.

Așa ceva ar fi o mare greșeală, la fel de mare ca accea comisă în multe țări occidentale, între care SUA, unde angajările se fac și cu respectarea unei proporționalități rasiale sau de gen, indiferent dacă ceilalți contracandidați sunt mai bine pregătiți.

Marele nostru regizor, Andrei Șerban a povestit ce a pățit chiar el în două situații care l-au determinat să demisioneze de la Universitatea Columbia:

Cam aici s-ar ajunge și la noi dacă s-ar accepta ideea de a se forma guvernele prin respectarea unei proporții (deocamdată doar) între bărbați și femei. Totuși, guvernul, în general, ar trebui să performeze (administrativ, economic, financiar), nefiind cel mai potrivit loc pentru experimente ideologice.

Mă întreb care ar fi următorul pas după împărțirea pe genuri a guvernului? Poate interzicerea, prin lege, a criticilor la adresa miniștrilor femei sau chiar cercetarea lor în cazul în care s-ar pune problema activării prevederilor legii responsabilității ministeriale (legea 115/1999). Pe scurt, am intra în noaptea minții.

Ajunși aici, ca măsură preventivă, vreau să precizez că dezavuez orice încercare de hărțuire sau de împiedicare, prin orice mijloace, a oricărui cetățean de a accede în anumite funcții sau demnități, indiferent de motivație, cu excepția competențelor profesionale.

Deci, indiferent dacă vorbim despre bărbați sau femei, nimeni nu ar trebui să aibă dreptul de a bloca sau chiar interzice posibilitatea cuiva de a ocupa o anumită funcție în sistemul public sau o demnitate, chiar și de ministru. Dar, de aici, până la impunerea unei anumite „cote de gen” este o cale prea lungă.

De altfel, chiar acel proiect de lege la care tot fac referire suporterii ideii „cotelor de gen” se referă la instituirea unor astfel de cote la alegerile parlamentare – vizată fiind, de fapt, legea 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților și funcționarea Autorității Electorale Centrale Permanente a cărei modificare a fost propusă.

Apoi a mai fost o încercare de a fi modificată legea privind Statutul aleșilor locali, aprobată de Camera Deputaților, dar respinsă de Senat. Niciun astfel de proiect nu a pomenit măcar instituirea de cote de gen în domeniul Executivului.

Repet, nu cred că asta ar fi calea cea mai bună pentru integrarea femeilor în politică. Cota de gen este un fel de subvenție, cum este cea dată cu mână largă pentru agricultură, un mecanism care ajută doar patronii marilor exploatații agricole, fără să ducă la creșterea productivității în agricultură și astfel, fără să ajute, practic agricultura să obțină producții mai mari, cu costuri mai mici, de unde ar rezulta și un preț de vânzare mai mic. Subvenția, așadar, încurajează lenea și îmbogățește patronii fermieri.

• Agricultura de tip nou: Dimitrie Muscă a incitat fermierii la revoltă și proteste, dar acum s-a răzgândit pentru că a obținut profit

Cam la fel s-ar întâmpla și cu „cotele de gen” în politică, un mecanism care nu ar încuraja femeile să se perfecționeze pentru a-și putea învinge adversarii, începând cu cei din propriul partid. Astfel, „subvențiile” de gen ar transforma femeile „subvenționate” într-un fel de grup al minorităților din parlament, care nici nu se reformează, nici nu se schimbă (domnul Pambuccian este la al șaptelea mandat de deputat și nici nu dă semne că și-ar ceda locul obținut pe bază de etnie minoritară, fără niciun alt merit politic).

În loc să lupte pentru „subvenții” politice sub forma de cote de gen, femeile trebuie să învețe să lupte, de la egal la egal, pentru toate demnitățile râvnite, fie în parlament, fie în guvern sau chiar la prezidențiale (în fond, de ce nu?). Trebuie să învețe, în primul rând, să-și dorească să intre în politică, apoi să se ia la luptă cu bărbații și ca bărbații, adică, așa cum se luptă ei când este vorba despre un loc eligibil: la baionetă.

Or, dintr-o astfel de luptă ar exista mari șanse să apară politicieni adevărați, pregătiți pentru activitatea politică (nu ca până acum) și, dacă nu cumva lansez vorbe prea mari, dedicați țării și poporului.

Doi mari strategi ai privatizărilor strategice cu executare: Codruț Șereș (4 ani și 8 luni) și Zsolt Nagy (4 ani)

Sursa: libertatea.ro

Pina acum însă, fără supărare, femeile intrate în politica mare nu prea au rupt gura târgului, cum se spune, așa cum nici acelea care au făcut parte din diferite guverne nu au făcut-o, ca să nu mai spunem că două dintre ele – Elena Udrea și Monica Iacob-Ridzi – s-au alăturat grupului de foști miniștri încarcerați pentru tot felul de fapte de corupție (Adrian Năstase, Decebal Traian Remeș, Relu Fenechiu, Codruț Șereș, fostul ministru al telecomunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei, Zsolt Nagy și alții).