Care corupție! Nu este ușor să faci diferența. Cel puțin la prima încercare.

Până și cu termenul sunt probleme, fără să mai vorbim de definiții. Generalizat în toate limbile, termenul vine din latină și original înseamnă stricare, rupere, deformare. Sensul în care îl folosim acum a apărut foarte repede, în fond ceea ce se strică, se rupe, se deformează nu trebuie să fie neapărat obiect. Se strică vremea, dar asta nu este corupție, însă când se strică relațiile dintre oameni, iar conviețuirea îi favorizează pe unii în defavoarea celorlalți, ei atunci, da, vorbim de corupție. Mai nou aproape exclusiv cu referire la societate.

E o banalitate să afirmi că toate societățile sunt corupte, nu a existat și nu există una fără stricăciunile despre care vorbim. Mai nou însă, oamenii s-au deșteptat, au inventat științele sociale, iar acestea ne spun că da, nu există, însă există un nivel normal oarecum tolerabil și care nu schimbă fundamental legile firești ale conviețuirii umane.

Și de atunci vorbim de societăți mai mult sau mai puțin corupte. Se știe că cele europene sunt mai puțin decât cele de pe alte continente – cu mici excepții, desigur – se știe că în Europa corupția crește dacă vii dinspre nord spre sud și dacă mergi dinspre vest spre est.

Iar noi, aici, asta e, n-avem ce face, ne aflăm tocmai la întretăierea celor două direcții, istoric e vorba de Imperiul Otoman (Turcia modernă) și Rusia țaristă, sovietică sau, mai nou, putinistă, Nu e o întâmplare că pe lista corupției din 2024 – acolo unde țările scandinave sunt pe primele locuri, adică cele mai puțin corupte – atât Turcia, dar mai ales Rusia se află bine după noi (locul 65 din 180 de țări), aflându-se pe locurile 107, Turcia, respectiv 154, Rusia.

Cum ar veni, la o primă privire nici nu stăm atât de rău, numai că! Numai că Estonia e pe locul 13, Slovenia pe 36, Cehia pe 46, dacă e să ne uităm la țările care se află în situație geo-politică asemănătoare cu a noastră. E bine, totuși, că în ultimii ani am depășit Ungaria și nu stăm mai rău ca celelalte țări vecine și …prietene.

Și atunci care este problema ?, ne putem întreba integrându-ne în corul celor atinși de noile măsuri anunțate și pregătite de guvernarea Bolojan. Măsuri care au răscolit obiceiuri și deprinderi vechi, unele seculare, unind pe nesimțite grupuri și oameni care mai înainte se aflau pe poziții diferite în ceea ce privește politica.

În viața noastră de toate zilele bacșișul și ciubucul – din turcă, ambele – sunt realități curente și de când îi lumea. Chiar dacă, mai nou, diferențiem bacșișul de ciubuc, fără să ne preocupe ideea că ambele sunt forme minimaliste de mită. Desigur, bacșișul pentru chelner este altceva, chiar dacă este o recompensă minimă pentru serviciul făcut. Fără să mai pomenim de faptul că Ciubuc a devenit în română nume de familie, caz unic, dar perfect neaoș, dacă e să vorbim cinstit.

Am pomenit de toate astea tocmai ca să realizăm caracterul aproape firesc al corupției de la noi. În fond e vorba, până la urmă de șmecherie și descurcăreală. Iar românul este descurcăreț, precum se știe. Cum altfel, în condițiile de pe aici, de la noi, dacă nu ești descurcăreț mori de foame.

Până aici totul e firesc, problema începe când descurcăreții ajung sus, chiar în vârful societății. Devin politicieni și se descurcă în continuare. Pe lângă salariu apare bacșișul și ciubucul, chiar dacă la acest nivel, mai ales de când ne-am europenizat de-a binelea, devin mită. Păi, da, fiindcă din bacșiș și ciubucuri nu te îmbogățești peste noapte, pe când din mită, da. Nu mai e vorba de câțiva lei acolo, ci de mii și de milioane. Semnezi o atribuire de proiect pentru cine trebuie și îți poți face o casă nouă. Poți să te duci în Dubai și să te simți ca acasă.

Și uite acuma vin amețiții ăștia, în frunte cu Bolojan, și se apucă să taie burse, îndemnizații, sporuri, să desființeze posturi și chiar instituții în care se tăiau frunze la câini. Contra cost, normal. Auzi acolo, s-au trezit ăștia doi cinstiți nevoie mare, nu mai dau doi bani pe obiceiuri.

Cine naiba a mai auzit așa ceva pe aici. Ăla de se crede președinte stă în chirie, iar ăstalalt, ajuns prim-ministru, se duce cu trenul și cu avionul cu sacoșa aruncată pe umăr. Dar ia, ce sacoșă, Domle, de peste o mie de euro! Hai că știm noi, atât de șmecheri sunt că se dau cinstiți nevoie mare, dar ciupesc și ei de unde și cât pot. Cum altfel, doară trăim în România și asta înseamnă să ne descurcăm.

Ajunși până aici, restul se cunoaște. Devine orice posibil, până și contrariul, desigur. Ce luptă împotriva corupției, ce reorganizare administrativă pe bune? Mai bine să ne vedem de treabă, așa cum am făcut și până acum și ne-am descurcat destul de bine. Și ce dacă se primesc bani doar pentru ochii frumoși și zâmbete de aprobare? Și ce dacă cei care muncesc pe bune trebuie să muncească și pentru cei care sunt doar plătiți ca să semneze?

Așa este peste tot, așa a fost de când e lumea, de ce să fim noi primii care renunțăm la tradiții seculare? De ce să înlocuim corupția asta a noastră neaoșă, suverană, cu una mai mică și mai searbădă, pe deasupra importată, dictată de la Bruxelles?

Încă o dată: de ce să renunțăm la tradiții?

Citește și: Enola Day – Se vor înțelege ei cu ei până la urmă…