DNA Timișoara a descins la ISCTR. Flagrant de 6.500 de euro făcut de procurori





Direcția Națională Anticorupție (DNA) efectuează marți o serie amplă de percheziții, inclusiv la sediul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) Timișoara, într-un dosar care vizează suspiciuni de corupție la nivel înalt, potrivit unor surse judiciare, scrie stiripesurse.ro.
Acțiunea survine în urma unui flagrant delict desfășurat cu succes marți. Suma identificată la flagrant ar fi fost de 6.500 de euro, susțin aceleași surse.
Conform acestora, cazul este unul complex și vizează fapte de dare și luare de mită la nivel „generalizat” în cadrul ISCTR. Sursele afirmă că ancheta procurorilor DNA are în vedere personalul din toate palierele instituției, inclusiv din palierul de comandă.
Mai exact, șeful structurii ISCTR Timișoara ar fi vizat de procurorii anticorupție.
Citește și:
Director de instituție, prins cu mita ascunsă în grindă și în vasul de toaletă
Comentariile portalului
Urmează...
Nu as avea nimic cu legea asta daca nu ar da dovada de dubla masura specifica vremurilor pe care le traim, sunt incriminate actiuni legate de fascism, rasism, xenofobie la (...)
Din pacate se pare ca mai degraba traim intr-o varianta "proeuropeana" adaptata la zilele astea a paradoxului lui Hempel in care azi corb = patriot(sau conservator) si negru = izolationist/antieuropean...( (...)