Craterul de la Praid continuă să se mărească. Prefectura Mureș: „Apa de la robinet nu mai este potabilă”
La Praid, pericolul se extinde din adâncul minei spre râurile care aprovizionează zeci de mii de oameni, potrivit ProTv.
Pârâul Corund, care a inundat galeriile subterane, varsă acum apă cu un conținut de sare de zece ori mai mare decât normalul, direct în Târnava Mică. Localnicii au fost avertizați că apa de la robinet nu mai este potabilă. Între timp, în zona minei de sare a mai apărut o surpare iar craterele se măresc.
Apa tulbure este cea care se scurge din salină. Conține în jur de 500 de miligrame de cloruri de potasiu (sare) pe litru – de zece ori mai mult decât înainte de dezastru. La 1.000 de miligrame încep să moară peștii. La 2.000 nu va mai supraviețui nimic în cursul de apă.
Târnava Mică este sursă de apă pentru 39.000 de oameni din 16 localități. Prefectura Mureș a anunțat stare de alertă și a avertizat că apa care curge la robinet nu mai este potabilă. Stațiile de tratare pot folosi doar apă care are cel mult 250 de miligrame de sare pe litru.
Localnicii au primit mesaje RO-Alert potrivit cărora apa din rețea poate fi folosită doar pentru igienă. În orașul Târnăveni autoritățile au trimis cisterne cu apă potabilă pentru băut iar oamenii și-au făcut provizii. Pârâul Corund se contaminează cu sare în zona minei vechi din Praid. Aici au apărut surpări la suprafață. Prefectura județului Harghita a anunțat, marți, că în zona Minei Iosif s-a mai ivit un crater.
Sursa: stirileprotv.ro.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)