România trece dintr-o criză în alta, fără pauze. A trecut criza alegerilor prezidențiale – „iț gon” cum ar zice subtila președintă POT – dar a rămas criza politică, timp în care România este la un pas de sufocare sau, ca să fim în ton cu situația din zonele recent calamitate, cu apa la gură. Dar nu din cauza ploilor abundente de săptămânile trecute, ci din cauza unei guvernări catastrofale, conduse de, probabil, cel mai slab premier din istoria recentă a României, Marcel Ciolacu.

O guvernare care ne-a adus criza deficitului bugetar (peste 9%!), urmare a pomenilor electorale făcute în numele partidului pe care-l conducea (PSD), dar mai ales în nume propriu, pentru că omul s-a văzut urmașul lui Iohannis la Cotroceni și la bordul avionului de lux cu care se plimba meditatorul din Sibiu – după atâta Nordis (Premierul Marcel Ciolacu susține ca și-a făcut publice facturile pentru zborurile spre Nisa. Din nefericire… imaginile sunt neinteligibile pe TikTok (Video), doar nu era să-și plimbe augustul trup cu trenul…

Ce-i drept, nici PNL nu s-a lăsat mai prejos, doar campania cu ostașul în slujba țării a costat, conform unor surse din presă, peste 4 milioane de euro, fiind, probabil, cea mai scumpă carte din istoria țării. Sigur, PNL a plătit, dar din bani publici. Și de-ar fi fost doar astea…

Criza, poate cea mai gravă și veche, a corupției generalizate și cronicizate, dusă aproape de perfecțiune de cele două partide, umflarea aparatului public cu puzderia de agenții, companii naționale sau societăți, înființate doar în folosul unor politruci supuși partidului care i-au numit, au contribuit din plin la criza economică în care ne aflăm acum – de fapt, încă nu simțim mare lucru, tsumaniul va lovi mai târziu.

Adevărata criză se va simți abia după instaurarea noului guvern.

Desigur, și proasta guvernare a contribuit la criză. Și nu putea fi altfel cu miniștrii care au populat guvernele Ciucă și Ciolacu – parcă era un concurs, ca nu cumva să fie vreun ministru mai răsărit decât premierul…

Și totuși, deși toate acestea, plus multe altele, au fost cunoscute de alegători, surprinzător, aproape 40% dintre votanți au votat cele două partide vinovate de dezastru. Incredibil, nu-i așa? Da și nu. Realist vorbind, oferta a fost atât de slabă încât românii fie nu s-au prezentat la vot, fie au votat cel mai mic dintre relele pământului. E drept, unii au experimentat votând o „prospătură” care ne amintește zilnic de nevoia stringentă de a impune, totuși, niște condiții minimale pentru a candida. Măcar de evaluare a discernământului.

Cert este că alegerile parlamentare de anul trecut au dat o configurație a Parlamentului care face imposibilă formarea unui guvern fără cele două partide pomenite – desigur, dacă scoatem din discuție alianțe cu partidele care-și spun suveraniste. Or, un blestem mai greu nici nu se putea. Pentru că, deși logica ne spune că nu poți reconstrui cu aceeași oameni care au distrus, România va trebui s-o facă și pe asta.

Sigur, entuziasmul noului președinte – benefic, aducător de speranțe pentru acest popor greu încercat, radicalizat de discursurile unor candidați în timpul campaniei electorale prezidențiale – susține sentimentul că partidele, simțind cum le-a ajuns cuțitul la os, își vor lepăda blana de lup și se vor cuminți din dragoste de țară. Și, desigur, din responsabilitate. Tare mă tem că entuziasmul și speranțele nu au susținere în realitate. Partidele nu vor fi dispuse să cedeze absolut niciun privilegiu, nu vor închide nicio sinecură, nu vor face nicio reducere de personal (decât, eventual, de la ceilalți) și așa mai departe.

Exemplul ni-l oferă tocmai partidul care ar fi trebuit să spună „noi intrăm spășiți la guvernare, fără nicio pretenție”. Adică, PSD, principalul vinovat pentru criza și dezastrul în care ne aflăm. Când colo, zilnic apare la televiziuni un individ, prim-ministrul ce-a semnat, la cererea lui Dragnea, celebra Ordonanță 13, care a scos sute de mii de români în stradă și a dus la căderea guvernului. Acest individ explică, zâmbind arogant, așa cum numai un îmbogățit din politică o poate face, cât de responsabil vor să acapareze cele mai multe ministere, poate chiar conducerea guvernului și a Camerei Deputaților, dar mai ales conducerea Serviciului de Informații Externe. Toate astea, desigur, din dragoste de țară și cu deplină responsabilitate…

Și tot el le spune românilor că ei nu vor reducerea cheltuielilor, ceea ce înseamnă că vor taxe mai mari.

Cu siguranță, indiferent cum vor decurge negocierile pentru formarea noului guvern, este clar că visul prezidențial de a scoate ceva bun din aceste partide este chiar un vis și nimic mai mult. Iar povara redresării țării va pica tot pe noi, cetățenii, care vom plăti taxe și impozite tot mai mari, din care să-i îmbogățim pe politicieni și să le asigurăm o viață îmbelșugată tuturor lingăilor de partid.

Între aceștia din urmă trebuie incluși, neapărat, judecătorii CCR. Cei foarte grăbiți să securizeze averile funcționarilor publici și demnitarilor prin secretizarea declarațiilor de avere și de interese, conform recentei decizii care a generat o criză constituțională poate mai gravă decât cea a anulării alegerilor prezidențiale.

• CCR a decis: toți cei interesați pot să-și ascundă averile de public, trecându-le doar pe copii și soți. Ce vor conține declarațiile de avere

Din orice perspectivă am privi această decizie, este șocantă. Și, nu știu de ce, am senzația că șocul va fi și mai mare după ce vom primi motivarea…

Greu de înțeles această motivație care a dus la respectiva decizie. Probabil judecătorii care au votat dispoziția au mai avut rate de achitat vreunui partid sau grup politic transpartinic. Altfel cum să poată fi înțeleasă această decizie care, în parte cel puțin, modifică total punctul de vedere al CCR din anii 2009 (Decizia nr. 485 din 2 aprilie) și 2014 (Decizia nr. 309 din 5 iunie) când susținea că „dreptul la viaţă intimă, familială şi privată nu este absolut, ci, în anumite condiţii, acesta poate fi supus anumitor limitări ori restricţii sau ingerinţe din partea autorităţilor”.

Acum au dat-o la întors și absolutizează dreptul la viață intimă – așteptăm motivarea deciziei ca să ne lămurim dacă amantlâcurile primarilor cu secretarele fac parte din aceeași categorie de secrete ca declarațiile de avere și interese…

Or fi fost judecătorii constituționali din 2009 și 2014  mai puțin pregătiți sau ăștia de acum sunt mai vicleni, mai pungași sau chiar mai ticăloși? Vom vedea când vom avea motivarea care, probabil, va explica și această schimbare de macaz…

Cert este că într-un moment greu, în care poporul este divizat și tot mai violent, când România este în prag de faliment, iar oamenii de rând sunt tot mai îngrijorați de un viitor care se anunță foarte dificil, CCR a găsit de cuviință să dea o mână de ajutor aleșilor de tot felul și funcționarilor, mai ales ale celor din sinecurile amintite mai sus, să-și ascundă averile.

În plus, deși știu ei foarte bine câtă încredere mai inspiră CCR după anularea alegerilor, distinșii judecători au ținut să pună niște paie pe foc și să decredibilizeze de tot instituția.

Îmi mențin părerea că această instituție trebuie desființată cât mai repede, iar atribuțiile ei să fie preluate de Înalta Curte de Casație și Justiție. Astfel, cauzele ar fi judecate de judecători de profesie, numiți în funcție ca toți magistrații, nicidecum politic, așa cum sunt numiți cei 9 „apostoli ai Constituției”.

• Viața, așa cum e – Constituția trebuie rescrisă și CCR desființată după ce a salvat România

Mai mult, pentru a opri această nebunie a sesizării CCR pentru orice „vis de popă beat”, cred că s-ar impune, înainte de promulgarea legilor, un aviz de constituționalitate care să nu poată fi contestat decât în anumite condiții strict reglementate.

Doar că, tare mă tem că nimeni nu se va atinge de CCR în actuala legislatură, oricât de mult și-ar dori chiar și noul președinte. În vedeți pe Grindeanu susținând o asemenea inițiativă, care ar scoate CCR de sub tutela PSD? Nu cred. Dar pe Burduja de la PNL? Sau pe Cătălin-Daniel Fenechiu, senatorul liberal care încerca să-i convingă pe români cât de benefică ar fi pentru România candidatura lui Iohannis la Senat?

Pe de altă parte, trebuie să spunem că în multe cazuri legile sunt atât de prost făcute încât chiar merită să fie „desființate”, chiar de politizata CCR. Or, în asemenea cazuri ne putem întreba cât de bine pregătiți sunt consilierii președintelui specializați în drept? Adică, cei care, în mod normal, chiar ar trebui să studieze legile pe care președintele urmează să le promulge.

De la parlamentari nu am absolut nicio așteptare în acest sens. Ce așteptare am putea avea, bunăoară, de la senatorul ăla care are cel mult 10 clase? Sigur, nici de la șefa lui de partid nu putem avea prea mari așteptări, dar ea măcar este hazlie…