Greu de spus dacă ne-au adus câștig ori pierdere toate alegerile din 2024 și 2025. Probabil doar pierdere sau, în cel mai bun caz, nu ne-a adus nimic. Plecarea lui Iohannis nu-i un câștig pentru noi, așa cum nici ieșirile din scenă ale celorlalte două triste figuri care au umplut viața politică a ultimilor ani, Ciucă și Ciolacu, nu au fost câștiguri. Ușurare, da, după ce am scăpat de cele trei pieze rele amintite, care au făcut rău României și românilor cât pentru un deceniu, dacă nu cumva mai mult.

Alegerile de care în sfârșit am scăpat ne-au adus câteva confirmări. Bunăoară, ni s-a confirmat bănuiala că instituțiile statului create și plătite (foarte bine!)  pentru a asigura siguranța României și a cetățenilor ei nu sunt capabile să-și îndeplinească atribuțiile. Evident, este vorba de toate serviciile de informații care fie nu sunt pregătite suficient de bine, fie au alte interese, paralele cu ale statului român și ale cetățenilor români.

Cert este că, așa cum s-a dovedit mai ales la alegerile din noiembrie trecut, aceste instituții nu au oprit atacurile hibride asupra capacității României de a asigura corectitudinea votului.

Nu au putut sau nu au vrut? Iată întrebarea al cărui răspuns trebuie să-l dea noul președinte cât mai repede. România nu-și mai permite o astfel de vulnerabilitate – lipsa de apetit a serviciilor de informații pentru anumite acțiuni, ceea ce ne poate duce cu gândul, în mod firesc, la trădare – după ce a fost vulnerabilizată peste 35 de ani de corupția generalizată, susținută de clasa politică.

• Certitudini și nedumeriri: acum avem trădare fără trădători, după ce-am avut teroare fără teroriști

Am mai spus-o, atacul a fost dat cu precădere în zona alegerilor prezidențiale și, din câte se pare, tot alegerile prezidențiale au arătat și cele mai clare breșe în sistemul nostru de apărare a libertății de a vota. Se pare că, în ciuda unor declarații politice, președinția României nu este o funcție tocmai neînsemnată de vreme ce au fost mobilizate forțe și resurse mai mari decât ne imaginăm noi acum.

În schimb, alegerile locale și europarlamentare au fost atât de puțin influențate încât am putea spune că, fără intervenția legislativă a PSD și PDL prin care s-a reglementat desfășurarea alegerilor locale într-un singur tur, ar fi fost aproape libere. La fel și alegerile parlamentare care însă, fiind în același calup de alegeri cu prezidențialele au fost oarecum „victime colaterale”, cel mai evident rateu fiind apariția în Parlament a absurdității numite POT.

Nu ne-am ales cu niciun câștig din aceste alegeri.

Și, sincer vorbind, nici nu aveam cum câștiga pentru că alegerile nu sunt jocuri de noroc. Nu ne puteau „ieși numerele” în condițiile în care singurele partide care ar fi putut crește în preferințele electoratului s-au aliat, la îndemnul fostului președinte, într-un „holding” care a încălcat toate „principiile antitrust” și, practic, s-au distrus și pe ele.

La această uniune total nepotrivită s-a adăugat și un management extrem de slab al singurului partid pro-european rămas în afara coaliției – USR. O vreme părea că partidul are probleme în a-și alege liderul, iar după demisia lui Cătălin Drulă, alegerea Elenei Lasconi a lăsat loc la speranțe. Doar că doamna Lasconi s-a dovedit un lider mult mai slab decât Drulă, fapt ce a ieșit în evidență la aceste alegeri multianuale.

USR va avea mult de lucru pentru a (re)deveni un partid mai apropiat de cetățeni, cu o orientare doctrinară clară și, mai ales, cu o organizare bine structurată juridic. Poate actualii lideri ai USR nu înțeleg cât de importante sunt organizațiile orășenești și comunale, dar și cât de important este ca președintelui partidului să nu-i poată fi retras sprijinul politic printr-o simplă ședință.

Mă rog, până la urmă este treaba lor, dar dacă nu-și modifică statutul în așa fel încât organele de conducere, inclusiv președintele să aibe stabilitate și putere și dacă nu își dezvoltă structuri teritoriale, vor dispărea curând din viața politică.

Pe de altă parte, nici marile partide, PNL și, în special PSD, nu vor avea viață liniștită în următoarea perioadă. În ambele partide este posibil să se declanșeze lupta pentru putere și este foarte posibil să asistăm la plecări zgomotoase spre AUR în special sau spre alte formațiuni care așteaptă momentul prielnic pentru a se înființa oficial.

S-a vorbit despre o grupare destul de numeroasă în PSD, adeptă a ideilor naționalist-suveraniste sau, altfel spus care urmăresc o restaurație, adică o revenire la „valorile” ceaușiste. Idei la care, se pare, au aderat și mulți ofițeri MApN, MAI și a serviciilor, în rezervă sau încă în activitate – iar sprijinirea lui Georgescu și neimplicarea pentru oprirea atacurilor hibride prin care acesta a fost susținut ilegal pare că făcea parte din planul acestora de restaurație.

Oricum, un război intern în PSD se va lăsa cu „vărsare de sânge”, pentru că niciunul dintre grupuri nu va fi dispus să renunțe la putere doar de dragul unei mai bune imagini a partidului. Problema cea mai mare a PSD este că dincoace de linia orizontului nu se vede niciun lider capabil să preia conducerea partidului și s-o exercite cu mână forte.

Nici în PNL nu este liniște, chiar dacă, spre deosebire de PSD, și-a schimbat conducerea după șocul alegerilor parlamentare din 1 Decembrie. Doar că și schimbarea asta este deocamdată temporară – e drept, cu nebunia prezidențialelor repetate nu se puteau face alegeri interne. Or, poziția lui Bolojan în fruntea PNL nu este chiar atât de sigură pe cât pare. Există și în PNL un grup nu tocmai iubitor al schimbărilor pe care le promite Bolojan, atât în partid, cât și dincolo de partid, până la limita extremă a competențelor sale.

Spre deosebire de PSD, PNL are cel puțin un lider capabil să restructureze partidul, doar că va avea de căștigat bătălia internă. Oricum, ambele partide au mari șanse să mai scadă în preferințele electoratului dacă nu-și vor găsi fiecare propria cale. Caz în care vor fi responsabile pentru creșterea și mai mult a simpatiilor naționalist-suveraniste în rândul cetățenilor.

Am spus că noi, cetățenii, nu am câștigat nimic din aceste alegeri. Dar ce am pierdut?

Ne-am înrăit. În perioada campaniilor electorale din noiembrie-decembrie și mai ales în cea care a urmat, societatea românească s-a radicalizat și s-a înrăit, probabil pentru mult timp. Oricum, adevăratele efecte ale radicalizării societății, aduse de campania unui candidat ce încă mai pozează  în „sfântul Mitică blajinul”, le vom vedea mai târziu.

Românii nu vor uita prea curând disputele cu dușmanii din campanii, nu-i vor uita prea ușor pe cei cu care s-au certat și nici într-un caz pe cei care au votat „cu dușmanul”. Nu vor fi iertați cei care au îndrăznit să aibă alte păreri și alte opțiuni electorale…

Multă vreme de aici încolo prieteniile rupte cu ocazia acestor alegeri (în primul rând a prezidențialelor, care au produs cele mai multe emoții) nu vor fi reluate, multă vreme frații vor rămâne supărați și nu-și vor vorbi, la fel vecinii, colegii de serviciu…

Între timp, prețurile vor crește, ratele la bănci la fel. Pentru că un popor dezbinat poate fi supus mult mai ușor decât unul unit.