Arestat preventiv după ce a condus cu o alcoolemie de 2,88 în sânge și a provocat un accident rutier la Sâmbăteni





Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a condus un autoturism pe drumurile publice având o alcoolemie de 2.88 g/l alcool pur în sânge și a provocat un accident de circulație soldat, din fericire, doar cu pagube materiale, la Sâmbăteni.
Șirul infracțiunilor comise de bărbat a continuat, depistându-se că mașina condusă de acesta nu era înmatriculată, iar cel de la volan nu deține permis de conducere.
„La data de 4 mai, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova a propus arestarea preventivă pentru 30 de zile a inculpatului L.F. cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Propunerea a fost admisă de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Lipova.
Din probatoriul administrat în cauză s-a reţinut că, în data 3 mai, în jurul orei 20:15, inculpatul L.F a condus pe drumurile publice din satul Sâmbăteni, comuna Păuliş, județul Arad, fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie, autoturismul marca Opel Meriva, neînmatriculat în circulaţie, având totodată având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală (2.88 g/l alcool pur în sânge,) provocând un accident de circulaţie, soldat cu pagube materiale. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și a stabilirii răspunderii penale a inculpatului”, a transmis Biroul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova.
Citește și: Cu trăsura și drapelul țării prin Arad, în ziua alegerilor. Polițiștii l-au „ars” la buzunar
Comentariile portalului
==MDA -- PT PROSTALAI == IRAN E PETROLIERUL CHINEI -- 90/100 DIN PETROLUL IRANIAN AJUNGE FIX IN CHINA == BUSH RETARDUL O DATDEA CU ARME CHIMICE IN IRAK == OVVREII O DAU CU ORME (...)
Bună Adriana, m-ai făcut nostalgic. Poate adaugi la secțiunea ”încă visez frumos” ceva frumos: Pussycat - If You Ever Come To Amsterdam, de pe youtube. Ultima dată câ (...)
Trump pacifistul. Multa **** ii dorim.