Moartea unui tânăr de 20 de ani, cauzată de un cocktail de droguri, atrage atenția asupra unei răni urâte pe „fața” întregii societăți și, totodată, redeschide discuția despre traficul și consumul de droguri în România.

Cel puțin așa ar trebui, chiar dacă suntem în plină campanie electorală și, mai mult, moartea tânărului a survenit cu câteva zile înainte de Paști – de altfel, a fost incinerat chiar în Vinerea Mare. Din păcate, am constatat că toată povestea a fost de interes mai mult pentru presă, care și ea a cam abandonat subiectul după arestarea preventivă a dealerului.

Și totuși, traficul și consumul de droguri la noi ar trebui să fie în centrul preocupărilor tuturor politicienilor din România și printre prioritățile instituțiilor statului cu atribuții în domeniu. Ar trebui, dar nu este. N-am observat să fi avut loc vreo dezbatere pe tema traficului și consumului de droguri, n-am auzit să fi fost prezentat vreun program de luptă împotriva traficului și de combatere a consumului, nici măcar unul pionieresc, așa cum este cel privind supravegherea școlilor.

N-am observat nici un „val” de păreri despre caz, pornit din zona politică. E drept, câțiva candidați la președinție au avut păreri, dar asta era oarecum în fișa postului de candidat. Dinspre politicienii „pe post”, doar ministrul de Interne a spus câte ceva, mai mult ca să se apere de acuzațiile aduse de George Simion odată cu îndemnul de a demisiona.

Nu insist pe această dispută politică. Voi spune doar că răspunsul domnului ministru a fost slăbuț, neconvingător. Spicuim: „sunt profund afectat”, „combaterea traficului de droguri este o prioritate clară a MAI”, „lupta este dusă cu fermitate și rezultate concrete” (au sărit și câteva așchii din această limbă de lemn). Apoi: „zilnic, patrule de poliție și jandarmerie acționează în zonele unităților de învățământ preuniversitar pentru a descuraja orice  fapte care pun în pericol societatea”, „aceste acțiuni confirmă direcția corectă”.

Se pare că domnul ministru are o problemă de receptare corectă a realității. Pentru că realitatea este cu totul alta. În primul rând, nici polițiștii nu prea dau doi bani pe acest plan, de vreme ce nu prea sunt văzuți în jurul școlilor – doar polițiștii locali care au treabă doar cu circulația rutieră, nicidecum cu drogurile. Prin urmare, realitatea cea adevărată este că dealerii colcăie în jurul școlilor, fără să fie deranjați de planuri și cu atât mai puțin de polițiști.

În al doilea rând, acel celebru „Plan Național pentru Siguranță Școlară” este o nerozie la fel de mare ca „România educată” a lui Iohannis, o inutilitate pe care se cheltuie resurse umane și financiare, o vorbărie goală pe 11 pagini, fără sens și, evident, fără legătură cu ideea de combatere a unui fenomen grav cum este traficul de droguri în jurul școlilor. Despre consum nu are rost să discutăm, chiar dacă tot mai mulți copii de 14–15 ani se droghează.

Am selectat, la întâmplare două articole din acest „măreț” plan cu care se laudă ministrul Predoiu. Poate înțelegeți ceva, dincolo de limba de lemn în care este scris…

Pe de altă parte, Simion a avut un discurs mai ancorat în realitate decât a fost răspunsul domnului ministru. Doar că și dumnealui s-a făcut că uită că este parlamentar din 2020, timp în care a fost mai preocupat de soarta unor cetăți dacice decât de lupta împotriva traficului și consumului de droguri. Ar fi putut măcar să citească planul și să-i aloce câteva minute dintr-o intervenție în plenul Camerei Deputaților, dacă tot n-a avut timp sau chef pentru o interpelare. Așa însă, totul este gargară politică.

Adevărul este că traficul de droguri nu a fost și nici nu va fi prea curând pe „agenda” politicienilor români.

Și nici consumul, cu excepția unor episoade mai sensibile pentru populație când se va vorbi, se va promite și gata.

Desigur, dacă vorbim serios despre droguri (trafic și consum) și dacă tratăm problemele cu responsabilitate și seriozitate, nu așa cum a făcut-o grupul de senatori înțelepți, avându-i în frunte pe Robert Cazanciuc și Alina Gorghiu, care au dat României, sub deviza, „fără droguri la volan” un proiect de modificare a Codului penal prin care șoferii care au luat un diazepam, chiar cu câteva zile înainte, pot fi condamnați la închisoare de la 2 la 7 ani pentru că au condus sub influența diazepamului respectiv.

• De la toleranță 0 (zero), la abuz: totul pentru imagine, nimic pentru oameni 

Pentru cei care nu știu cât este pedeapsa prevăzută pentru „cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amendă” (Legea 143/2000 pentru prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri).

Iar dacă aceleași fapte vizează droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

Iar pentru conducerea sub influența unui diazepam este de la 2 la 7 ani!

Vă dați seama că oamenii ăștia care au propus această modificare a Codului penal (care a și trecut la vot de Senat) sunt senatori și au fost miniștri?

În schimb, niciun politician nu își face probleme pentru faptul că la Portul Constanța nu există dotare tehnică pentru verificarea containerelor, dar mai ales nu există personal suficient pentru controlul vamal. Or, în ultimii ani, traficanții s-au orientat spre porturile mai mici, dat fiind că în porturile mari ale Europei (Hamburg, Rotterdam, Anvers) s-au făcut capturi mari de droguri. Spre exemplificare, deși nu prezentăm un „raport”: în perioada 2000 – 2023, în Portul Constanța au fost depistate și confiscate 20 de tone de droguri.

Comparativ, în Portul Rotterdam au fost confiscate doar în 2021, 70 de tone de cocaină.

În perioada 2002 – 2008, în Portul Constanța nu a fost confiscat niciun gram de droguri, la fel ca în anii 2012, 2014, 2017, 2018, 2022 și 2023. Absolut nimic, dar nimeni nu a fost curios să afle cum a fost posibil așa ceva – că doar nu crede cineva că în toți anii ăștia traficanții au avut emoții să treacă droguri prin Portul Constanța…

În anul 2022, la nivelul Uniunii Europene (fără România) au fost confiscate, conform datelor furnizate de EUDA (Agenția Uniunii Europene privind Drogurile în Raportul european asupra drogurilor – 2024) sute de tone de droguri: 322,5 tone de cocaină, 468 de tone de rășină de canabis și așa mai departe. Un singur an, 2022, în care la Constanța era liniște și pace…

Iar ministrul Predoiu îi răspunde tăios lui George Simion că subordonații săi au aplicat planul minune pentru supravegherea școlilor și au „scos din circuit” peste 2 tone de ceva substanțe periculoase neprecizate (lapte stricat, sucuri expirate?) și „milioane de comprimate” (nu a spus în ce perioadă).

E clar că România nu are niciun program de control a consumului de droguri și niciun fel de viziune privind măcar limitarea traficului. Nu-i nevoie de nicio confirmare oficială a acestei stări de fapt, de vreme ce abia la începutul acestui an, primarul Clujului, Emil Boc se lăuda că a fost aprobat proiectul privind înființarea unui Centru de recuperare pentru persoanele cu adicții. Și mai spunea că acest centru, în care vor fi tratate dependența de alcool, droguri, jocuri de noroc și țigări, va fi primul de acest fel din țară.

Alte țări din UE (care au depășit demult nivelul înființării centrelor de tratare a dependențelor) au în vedere modificarea reglementărilor privind consumul de canabis, în timp ce altele (precum Malta, Luxemburg sau Germania au și adoptat deja măsuri de legalizare a consumului de canabis în anumite condiții).

În Olanda (Țările de Jos) deținerea și vânzarea canabisului constituie infracțiune. Doar că, Ministerul de Inerne a fost cel care a propus să fie permisă vânzarea în baruri (coffee shop-uri) a „țigărilor”, dar numai persoanelor care au 18 ani împliniți. Desigur, acele „țigări” sunt produse în unități reglementate, controlate de autorități și, evident, impozitate.

În acest timp, un grup de senatori români, au conceput un proiect de modificare a Codului penal prin care până și pentru consumul unei pastile de diazepam poți fi condamnat la închisoare între 2 și 7 ani! Noaptea minții.

Cu siguranță, traficul și consumul de droguri sunt mari provocări pentru orice guvern, chiar și pentru cele competente și serioase și este greu de spus care ar fi cea mai potrivită soluție. Cert este că, din cauze pe care nimeni nu le transmite sub forma unor studii serioase, scoase de sub interesul politic, tot mai mulți tineri își găsesc un refugiu în droguri. Și, odată prinși în această capcană, le este forate greu să iasă. Iar unii dintre ei își găsesc moartea.

Una dintre soluțiile de rezolvare a problemei ar putea fi cea care a fost aplicată cu succes de americani la prohibiție: legalizarea consumului, odată cu controlul strict al statului asupra producției și distribuției drogurilor.

În primul rând ar fi scoși din joc traficanții și funcționarii corupți care-i ajută. În al doilea rând, posibil ca tentația „fructului oprit” să dispară în rândul tinerilor.

Cine să facă însă pasul spre o asemenea abordare? Politicienii noștri…?