Și-a înjunghiat fosta soție de 24 de ori, dar a ieșit după nici 4 ani. Fostul șef al Poliției Locale Oradea a fost eliberat condiționat
Fostul șef al Poliției Locale Oradea, Paul Kövér, condamnat la 5 ani de închisoare pentru că și-a înjunghiat fosta soție cu 24 de lovituri de cuțit, a fost eliberat condiționat după executarea a două treimi din pedeapsă. Tribunalul Timiș i-a dat undă verde, deși Judecătoria Timișoara respinsese anterior cererea, avertizând că bărbatul rămâne un pericol pentru societate.
Bihoreanul relatează că totul a pornit din gelozia obsesivă a bărbatului, care și-a urmărit și hărțuit fosta soție până când, împinsă la limită, aceasta l-a părăsit. Dar Kövér nu a acceptat despărțirea.
A devenit agresiv, a sechestrat-o în locuință, iar ulterior, în parcare, a scos un cuțit și a atacat-o cu o furie greu de imaginat, lăsând-o într-o baltă de sânge.
Femeia a supraviețuit miraculos, deși, la internare, medicii au numărat pe corpul ei cel puțin 24 de urme de înțepături de cuțit. La câteva ore după faptă, agresorul a fost găsit ascuns într-o pivniță a unui bloc în construcție.
Paul Kövér a fost condamnat pe 28 decembrie 2021 de Tribunalul Bihor la 8 ani și 8 luni de detenție, având interdicția de a se apropia de victimă timp de 5 ani după eliberare. Bihoreanul arată că pedeapsa a fost redusă de judecătorii Denisa Vidican și Olimpiu Berindei de la Curtea de Apel Oradea, care au rejudecat cazul după ce Kövér a contestat decizia inițială, iar victima a retras apelul pentru a evita o întâlnire cu agresorul.
În urma rejudecării, instanța a stabilit că Kövér nu poate fi acuzat de premeditare, considerând că acțiunile sale nu indicau o intenție clară de a comite fapta într-un mod planificat. Astfel, el a fost condamnat doar pentru tentativă simplă de omor, primind limita minimă a pedepsei, având în vedere statutul său social și educația. Deși ar fi trebuit să rămână în închisoare până pe 10 ianuarie 2026, instanțele au decis altfel.
Citește și:


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)