Gyuszi Balint este noul antrenor al echipei Oțelul Galați! Ovidiu Burcă a fost demis astăzi





Înfrângerea de la Arad cu UTA a produs schimbarea antrenorului la Oțelul Galați. Astăzi, Ovidiu Burcă, cel care a stat pe bancă la Arad, a fost demis astăzi de conducerea clubului gălățean, iar în locul său a fost numit fostul antrenor al echipei UTA, Gyuszi Balint.
În vârstă de 45 de ani (va împlini 46 la finalul lunii), Balint revine pe banca unei echipe din Liga 1 după o pauză de aproape un an. Ultima dată a fost la Petrolul Ploiești, echipă pe care a pregătit-o în primăvara anului trecut.
„SC Oțelul Galați a ajuns la un acord cu tehnicianul György László Balint pentru a prelua frâiele echipei de seniori a clubului nostru. Noul antrenor al roș-alb-albaștrilor a ajuns la Galați și a condus deja prima ședință de pregătire din noua sa calitate.
György László Balint, 45 de ani, are experiența antrenării și altor formații de Superliga, precum UTA Arad, CS Universitatea Craiova și Petrolul Ploiești, iar la Oțelul va sta cel puțin până la finalul stagiuni curente, existând posibilitatea prelungirii contractului cu cel puțin un sezon.
Originar din Brașov, „Gyuszi” a fost jucător de prim eșalon la FC Brașov, CFR Cluj, UTA Arad, Unirea Urziceni, Gloria Bistrița, dar și la Diosgyori VTK, în Ungaria, iar ca antrenor a activat la Unirea Tărlungeni, Academica Clinceni, ASA Tg. Mureș, Csikszereda Miercurea Ciuc, Sportul Snagov și Metaloglobus București.
În vara lui 2019, el a fost numit principal pe banca lui UTA Arad, club cu care, un an mai târziu, promova în Superliga. În sezonul 2022-2023 a ajuns la Universitatea Craiova, apoi a revenit la UTA. În primăvara anului trecut, noul antrenor al Oțelului era numit la cârma Petrolului Ploiești”, se arată în comunicatul clubului SC Oțelul Galați
„Sunt bucuros că am ajuns la o echipă atât de iubită cum este Oțelul Galați, o campioană a României, singura din regiunea Moldovei, și abia aștept să mă apuc de treabă. Nu avem mult timp la dispoziție, trebuie să fim cu toții o echipă, atât noi, cei din vestiar, cât și suporterii pe care îi așteptăm în număr cât mai mare la stadion.
Pentru a avea succes în obiectivul nostru, acela de a rămâne pe prima scenă, trebuie să fim foarte uniți în această perioadă. Oțelul are un lot valoros de jucători, are tot ce îi trebuie pentru a fi și anul următor în Superliga, așadar îi rog pe toți cei care iubesc culorile roș-alb-albastre să aibă răbdare și încredere. Vom face totul pentru binele echipei. Hai, Oțelul!”, a declarat Balint, pentru ascotelul.ro
Alin Pânzaru, fost fotbalist și antrenor la Oțelul Galați, va fi unul dintre secunzii lui Balint. Preparator fizic va fi Alexandru Radu, care a activat în ultimele luni la Academia UTA, el fiind stabilit la Arad din perioada în care lucra împreună cu Balint pentru clubul arădean.
Citește și:
UTA joacă vineri, în Ungaria, cu Elore Bekescsaba. Rednic vrea un adversar și pe marți
Comentariile portalului
Ești prost informat, dar nu asta contează. Polițiștii trag lunar, cu Beretta de 9 mm, cel puțin 10 cartușe pe tragere. Așadar, Popică Sebi să stea (...)
Pă ,,bătrâna doamnă" dacă o mai țin puterile ar face bine să meargă pă centură după niște bani cinstiți, nu dân bugetul primăriei! E (...)
De peste 100 ani occidentul lupta(asa zisa lupta) ptr.stoparea acestui flagel.Fara succces,drogurile,odata cu democratia au patruns in toata lumea.Oare de ce nu pot face politicienii, (...)