Keșeru se retrage și este aproape de a ocupa funcția de director sportiv la FC Bihor





Claudiu Keșeru, fostul fotbalist al echipei UTA, este aproape de a ocupa funcția de director sportiv la FC Bihor la câteva săptămâni după ce s-a retras din cariera de fotbalist. El și-a încheiat în luna decembrie contractul cu gruparea bulgară Cherno More Varna.
A avut un sezon dificil la UTA. A venit cu statut de mare vedetă, cu cel mai mare salariu din istoria clubului, dar a sfârșit cu puține realizări și Mircea Rednic nu l-a mai inclus în planurile sale. La prezentarea sa la Arad, Alexandru Meszar ne povestea că fostul golgeter de la Ludogorets are un contract de două sezoane ca jucător după care urma să preia automat o funcție în club, cea de director sportiv.
Contractul nu a mai ajuns la capăt, iar Claudiu și-a cerut o parte din drepturile contractuale, astfel că UTA a fost obligată să-i plătească o sumă destul de importantă de bani pentru a închide definitiv relația cu fotbalistul.
Plecat de la UTA, Keșeru nu a mai găsit timp de un an niciun angajament. Când nimeni nu se mai aștepta, după un an de pauză în care a jucat doar cu prietenii la terenurile sintetice, Claudiu a fost chemat să joace pentru Cherno More Varna, o echipă de tradiție din Bulgaria, de la malul Mării Negre.
Puțini au mai crezut în calitățile sale, mai ales că a ajuns la vârsta de 38 de ani. Claudiu a impresionat la Cherno More, unde în 19 etape a adunat 544 de minute de joc şi a înscris de 6 ori. Cherno More Varna este pe locul 3 în prima ligă bulgară, după Ludogoreţ Razgrad şi Botev Plovdiv, dar nu a mai prelungit înțelegerea cu Keseru.
Astăzi, 10 ianuarie, este programată reunirea lotului la FC Bihor. Principala noutate care va fi anunţată este venirea lui Claudiu Keşeru, care se află în discuţii avansate cu conducerea clubului orădean pentru o revenire la clubul de unde şi-a început ascensiunea, scrie ebihoreanul.ro.
El a absolvit şi cursul de director sportiv, este foarte posibil ca acesta să fie postul lui la FC Bihor, post care a rămas vacant după demisia lui Stelian Farcău.
Citește și:
Comentariile portalului
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)
Toți candidații la alegerile prezidențiale sunt cu Dumnezeu în gura, nu știu dacă și în suflet. Lipsește cel mai cel dintre toți, acela care adaugă (...)
= DUPA CE AU LUAT LUMINA ACUM INAPOI LA FURAT -- ASTA I CRESTINISMUL LA HAIMANALELE POLITICE ARADENE -- SCARBA MI E -- PANA SI CEREMONIA IN SINE A FOST O (...)