A început plata pensiilor. Când ajung banii în conturile bancare ale beneficiarilor care au optat pentru această modalitate





Casa Naţională de Pensii Publice anunţă, joi, că a început plata pensiilor şi a altor drepturi care se achită de casele teritoriale de pensii prin intermediul Poştei Române, iar pentru cei care primesc banii în cont, pensiile vor intra vineri.
„Astăzi, 09.01.2025, a început plata pensiilor şi a altor drepturi care se achită de casele teritoriale de pensii prin intermediul CN. Poşta Română SA. Totodată, menţionăm că plata drepturilor în conturile bancare ale beneficiarilor care au optat pentru această modalitate de plată se va face mâine, 10.01.2025”, a transmis, joi, Casa Naţională de Pensii Publice.
Instituţia a precizat că sumele necesare achitării acestor drepturi au fost asigurate pentru ambele modalităţi de plată. Cu o zi în urmă, Poşta Română a anunţat că începe de joi distribuirea pensiilor, peste 14.000 de salariaţi fiind implicaţi în această activitate.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este