Poliția vine cu noi precizări despre camerele „e-Sigur” de pe șosele





Directorul adjunct al Direcţiei Rutiere din cadrul IGPR, comisarul şef de poliţie Bogdan Oproiu, a afirmat că a început monitorizarea traficului rutier cu radare, prin sistemul e-Sigur, acestea fiind amplasate deja pe autostrada A1, pe autostrada A2 şi pe DN 2, din judeţul Vrancea, iar ulterior vor fi introduse în toată ţara.
Oproiu a explicat, pentru Digi24, că scopul principal al acestui sistem de monitorizare a traficului este reducerea cu 50% a mortalităţii prin accidente rutiere în următorii cinci ani.
El a precizat că primele radare au fost montate deja.
„În această perioadă ne aflăm într-o etapă de debut a sistemului e-Sigur, fapt pentru care îl putem întâlni momentan doar pe autostrada A1, tronsonul Bucureşti-Piteşti, Autostrada A2 Bucureşti-Constanţa şi pe DN 2 pe raza judeţului Vrancea, iar etapizat acest sistem va fi implementat la nivelul întregii ţări. Scopul principal al sistemului este acela de a asigura o fluenţă a traficului rutier şi de a ne îndeplini ţinta de ţară, respectiv reducerea cu 50% a mortalităţii până în anul 2030”, a spus el. Oproiu a explicat cum vor fi sancţionaţi şoferii care au depăşit viteza legală.
„Procesul de implementare a acestui sistem e-Sigur va fi următorul: după încheierea activităţii, poliţistul rutier va descărca toate datele ce au fost înregistrate de către aparatul radar, iar colegii care se află în Centrul de management al traficului vor proceda la prelucrarea datelor, vor identifica proprietarii autovehiculelor care au fost depistate circulând cu viteză, îi vor notifica, proprietarii autovehiculelor au obligaţia de a comunica Poliţiei Rutiere datele conducătorului auto, după ce poliţiştii rutieri primesc aceste date vor întocmi direct procesul verbal faţă de şofer pe care îl vor transmite către domiciliul acestuia”, a arătat Bogdan Oproiu.
Directorul adjunct al Direcţiei Rutiere a menţionat că aceste radare vor fi amplasate în zonele cu risc rutier.
• Citește și: Radare mobile pe autostrăzile A1 (Nădlac-București) și A2 · Special Arad
Comentariile portalului
@Niro - La baza sistemului legislativ din țările democratice stă principiul „ceea ce nu este interzis, este permis”. Tocmai afirmați că sunt „zone verzi nereglementate”, din care rezultă că (...)
Păi cam 80% din tinerii care merg la școală în România înțeleg limba engleză din clasa a 5-a de când au primit primul telefon celular. Dacă nu (...)
Nu înțeleg cum își permit asociațiile astea să reglementeze ei de capul lor, peste primărie, zone inundabile ca fiind parcuri, când nu există nici o lege (...)