Incendiu izbucnit la o casă în cartierul Grădiște. Pompierii intervin cu trei autospeciale de stingere (Video)





Un incendiu a izbucnit la o casă situată pe strada Comunarzilor, în cartierul Grădiște, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Arad trimițând la fața locului trei autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare la înălțimi și o ambulanță SMURD. Potrivit primelor informații, focul se manifestă la nivelul întregului acoperiș, pe o suprafață de aproximativ 250 de metri pătrați.
„Intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu două autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțimi și o ambulanță SMURD. Incendiul se manifestă prin ardere generalizată la nivelul întregului acoperiș, pe o suprafață de aproximativ 250 de metri pătrați. La locul evenimentului a fost alocată încă o autospecială de stingere din cadrul Detașamentului Arad. Intervenția este în dinamică”, a transmis ISU Arad.
UPDATE1
În continuare, ISU Arad informează că incendiul a fost localizat și că se acționează pentru stingerea și îndepărtarea efectelor negative. Din fericire nu s-au înregistrat victime.
UPDATE2
Reprezentanții ISU Arad anunță că focul a fost stins, iar pompierii acționează în continuare pentru îndepărtarea efectelor negative și stabilirea cauzei probabile de producere a incendiului.
Comentariile portalului
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunesrea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)
Sunt cladiri de birouri, unde la aceeasi adresa sunt mai multe firme. Bineinteles ca acolo unde este un numar rezonabil, nu sute.