Startul partidei dintre UTA și Unirea Slobozia a fost încărcat de emoții. Aradul, clubul UTA, noi toți cei prezenți pe arena „Francisc Neuman”, ne-am luat rămas bun de la legendarul Helmut Duckadam.

Cred că este a doua oară pe noua arenă „Francisc Neuman” când emoțiile se răspândesc ca un fum pe întreaga arenă. Am simțit pentru prima dată acest sentiment în urmă cu doi ani și jumătate, atunci când o altă legendă vie a Aradului, Flavius Domide, dădea lovitura de începere a unui meci. Atunci era un moment fericit, „Domidea” împlinea 76 de ani și a fost îndelung aplaudat de întreg stadionul într-o zi de 7 mai, ziua în care s-a născut…

VEZI VIDEO CU CLICK AICI

Ieri a fost un moment trist, foarte trist, dar ce coincidență această dată de 7 mai… Ieri, întreg stadionul l-a aplaudat în lipsă pe cel care tot într-o zi de 7 mai intra definitiv în legendă, în istoria fotbalului mondial. A fost Helmut Duckadam, portarul plecat de la Semlac, lansat în fotbalul mare la Arad de unde a și fost selecționat la echipa națională chiar dacă juca în Divizia B și urcat apoi pe Everestul fotbalului într-o neuitată seară de 7 mai 1986, la Sevilla, când apărase patru lovituri de la 11 metri consecutiv în fața celebrei echipe FC Barcelona tocmai în finala Cupei Campionilor Europeni.

A fost maximul carierei sale și ultimul meci al marelui Duckadam la nivel înalt. Imediat după au început problemele sale de sănătate, probleme pe care le-a dus cu el timp de 38 de ani până luni, 2 decembrie, atunci când inima lui s-a oprit pentru totdeauna.

Jucătorii echipei UTA împreună cu Mircea Rednic, prieten cu el, adversari în celebrele meciuri Steaua – Dinamo, au mers înaintea de joc la poarta dinspre peluza Iosif Petschovski, acolo unde era un banner cu chipul legendarului portar, un buchet de flori imens și o pereche de mănuși de portar.

A fost momentul în care între stadionul a început să aplaude și să scandeze: „Duckadam! Duckadam” Am fost atât de mândri, ca arădeni (mai ales cei care am și văzut acel meci dintre Steaua și Barcelona), să-l știm de-al nostru, de-al nostru arădean.

Iar după minutul de reculegere, din nou s-a auzit și s-a înălțat spre cer numele său, Duckadam, strigat din piepturile a peste 6.000 de oameni.

A fost acel sentiment de piele de găină și nelipsitul nod în gât…

Să te odihnești în pace, Helmut Duckadam…