Cupa Vestului la Karate, la prima ediție. Competiția s-a desfășurat la Arad





Comunicat. Sâmbătă, 09 Noiembrie, la sala de sport, ”Mihai Botez” situată în Complexul M al Universității Aurel Vlaicu din Arad, Clubul Sportiv Viper a organizat competiția de Karate ”Cupa Vestului – Ediția I”, concurs adresat copiilor cu vârste între 5 și 14 ani. În calitate de invitat special la acest eveniment a fost prezent Ionel Bulbuc – Vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.
Acest concurs a aliniat la start zeci de tineri karateka, din cinci județe, respectiv Arad, Brașov, Gorj, Hunedoara și Timiș. În cursul dimineții, s-au desfășurat, disciplinele demonstrative de Kata, Kihon și Joc Tehnic la Manechin, iar după masa sportivii s-au luptat la proba de Kumite.
Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Departamentului de Karate IKU din cadrul Federației Române de Arte Marțiale, iar competiția a fost coordonată de Chirilă Silviu – Sensei al clubului Viper Timișoara.
”Doresc să mulțumesc tuturor cluburilor participante care au onorat invitația noastră și partenerilor pentru tot sprijinul acordat și îi felicit pe toți tinerii karate-ka care au concurat pentru forma sportivă pe care au arăt-o. Având în vedere succesul de care s-a bucurat acest eveniment, ne gândim și în viitor să organizăm și alte ediții de care să se bucure cât mai mulți amatori de arte marțiale”, a declarat Silviu Chirilă, sensei clubul Viper Timișoara.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)