Pola Zilei: Și ce ar fi dacă ar câștiga Tehnodomus licitația de la Timișoara pentru stadion?





O știre nu neapărat legată de Arad, dar, se știe, când e vorba de Timișoara, arădeanul devine brusc atent.
Este vorba de mai multe licitații legate de construcția unui stadion nou în loc de „Dan Păltinișanu” – unul ultramodern, cu 30.000 de locuri –, cel actual și aflat în stare de profundă decădere. Sunt două licitații, una pentru demolare, iar alta pentru construcție, iar firmele din domeniu se înghesuie de nu-ți vine să crezi. Este vorba de zeci de firme care și-au anunțat interesul, chiar dacă în asociație, numărul lor trecând de optzeci.
Normal, ne-am uitat imediat dacă este oare vreuna arădeană, cunoscând faptul că în Arad sunt mari constructori și proiectanți. Chiar dacă sau poate tocmai pentru că și-au făcut studiile la Timișoara.
Și da, la demolare s-a înscris și Inteco Holding, firma domnului oarecum contestat mai nou, Ovidiu Palcu – normal, până și demolarea face 5 milioane în euro –, altele nu am găsit, chiar dacă printre zecile de firme puteau fi multe necunoscute pentru noi. Tocmai de asta ne-am gândit, noa, și Tehnodomus? Cu ea ce e? E vorba totuși de 140 de milioane în euro. Nu corespunde sau are alte priorități, având în vedere că la Arad nu poți să pui mai încolo o cărămidă fără Tehnodomus?
Și uita așa ne-am bătut noi capul – poate nu ați știut, dar „pola” este o rubrică la care poate contribui întreaga redacție Special Arad –, ajungând la niște concluzii pentru care nu ne cerem scuze. Poate vă dați seama de ce…
Așadar…
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)