Deținuții din Arad, la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, de „Ziua Internațională a Educației în Penitenciare”





Cu ocazia „Zilei Internaționale a Educației în Penitenciare”, care se celebrează la 13 octombrie, un grup de 23 deţinuți, care execută o pedeapsă privativă de libertate în regim semideschis, la Penitenciarul Arad-Secţia Variaș, au vizitat Mănăstirea Hodoș-Bodrog cu o zi înainte, în 12 octombrie, sub coordonarea preotului Vlad Oneț- capelan al Penitenciarului Arad, alături de colegi din cadrul Sectorului Reintegrare socială și de angajați din sectorul operativ, care au asigurat buna desfășurare a ieșirii în comunitate.
Aici au fost așteptați de către protosinghelul Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului, viețuitor al mănăstirii, unde au participat la Sfânta Liturghie, oficiată de către protos. Nicolae Tang, după care întregul grup a vizitat Muzeul Mănăstirii și cele 2 lăcașuri de cult ale Mănăstirii Hodoș-Bodrog, alături de protos. Modest Lombrea, cel care a prezentat istoria și legendele Mănăstirii Hodoș-Bodrog .
Protosinghelul Iustin Popovici, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Aradului, a oferit fiecărei persoane private de libertate icoane cu Maica Domnului- făcătoare de minuni ce se află în biserica veche a mănăstirii, descoperită în mod miraculos de cei ce păstoreau vitele pe aceste locuri în care s-a zidit Mănăstirea.
„Pe această cale aducem mulțumiri Arhiepiscopiei Aradului, Înaltpreasfințitului dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, pentru aleasa prețuire și purtarea de grijă pe care a manifestat-o în cursul anilor de păstorire, față de persoanele private de libertate, custodiate în Penitenciarul din Arad. Mulțumire aducem și Starețului Protosinghel Grigorie Timiș, împreună cu viețuitorii de la Mănăstirea Hodoș-Bodrog”, transmite preotul Capelan Vlad Oneț, șef serviciu educație – Penitenciarul Arad.
(Sursa: arhiepiscopiaaradului.ro).
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)