Izbândă la a șaptea strigare! UTA s-a instalat după două victorii consecutive pe orbita spre play-off





UTA a reușit prima victorie pe teren propriu din acest sezon, la cel de-al șaptelea meci pe propria arenă. A fost, altfel spus, o izbândă la cea de-a șaptea strigare și această victorie cu Petrolul, venită după cea cu CFR, o pune pe UTA pentru prima dată în acest sezon pe orbita pentru play-off.
Un meci special jucat de arădeni, unul în care galeria a spus pas, la fel și cea a Petrolului, dar totuși un meci în care atât în peluza destinată galeriei arădene, cât și în locul destinat oaspeților, au fost suporteri. S-a auzit și „De la Dunăre la Sena”, la fel cum au fost prezente și două bannere, amândouă la tribuna I, pe care era scris „UTA suntem noi…toți / Sănătate Mircea Rednic”, prezentat de cunoscutul Liviu Vilagoș, iar pe cel de la a doua: „Toți uniți pentru UTA”.
Existau multe voci care spuneau că acest meci va fi mai greu decât cel cu CFR, tocmai pentru că Petrolul a arătat în acest sezon că știe să închidă culoarele spre porta lui Zima și știe să se apere chiar mai bine decât CFR-ul lui Dan Petrescu. Doar că astăzi tocmai cel mai lăudat jucător din lotul Petrolului din ultima perioadă a fost cel care practic și-a îngropat echipa. Erau câteva nume care inspirau o oarecare teamă dat fiind forma lor, iar aceștia erau Grozav, tânărul Mihnea Rădulescu și portarul Zima.
Începutul a fost echilibrat și după o minge respinsă de Robert Popa la șutul lui Mihnea Rădulescu, Zima s-a remarcat de două ori la execuțiile lui Jordan Kadiri. Rednic a început și cu Costache și cu Kadiri în teren, cel sacrificat fiind de data aceasta chiar căpitanul din etapa trecută, Joao Pedro. Portughezul nu a intrat deloc, la fel cum nici în acest joc nu a fost folosit niciun minut slovacul Fabry, jucător care pare intrat în dizgrația antrenorului Bătrânei Doamne. „Puriul” a preferat din nou să meargă pe mâna lui Cîmpanu, chiar dacă evoluțiile sale au dezamăgit în acest sezon. Astăzi, ca și în Gruia, Rednic a pariat câștigător. Cîmpanu a contribuit la două goluri, Costache la unul dintre cele trei, dar a fost trădat de gestul inexplicabil al lui Kadiri care și-a lăsat echipa în inferioritate numerică mai bine de o repriză după ce a lovit un adversar cu palma peste față.
După un joc echilibrat vreme de mai bine de jumătate de oră, UTA era să-și înscrie în proprie poartă după o minge bâlbâită în careu de Poulolo și Robert Popa, minge reținută în cele din urmă de portarul echipei arădene. La puțin timp după, în minutul 32, Cîmpanu l-a lansat bine în careu pe Râpă, fundașul dreapta a centrat în fața porții acolo unde Huja, presat de Hrezdac, și-a împins mingea în propria poartă pentru 1-0.
Șase minute mai târziu, în minutul 38, Cîmpanu a executat o lovitură liberă de la aproximativ 28 de metri, mingea a lovit gazonul în fața lui Zima care și-a trimis-o în plasa laterală, un gol la care portarul Petrolului este sută la sută vinovat. Era 2-0, era bucurie pe arenă, și din nimic a apărut gestul inexplicabil al lui Kadiri.
Emoțiile aveau să atingă cotele cele ma înalte imediat după pauză, atunci când Popa nu a putut reține șutul nu foarte puternic al lui Grozav, iar Tudorie a speculat și a înscris din alunecare pentru 2-1. A fost nevoie de o nouă greșeală a lui Zima pentru ca fanii arădeni să respire din nou ușurați, sau cât de cât ușurați. Costache a pătruns pe partea stângă, a centrat în fața porții, Zima parcă a ocolit balonul și Hrezdac a fost din nou providențial, reușind să împingă mingea în poartă pentru 3-1! Un nou meci fantastic al blondului întors de la Corvinul după cel cu CFR.
A urmat un joc în care UTA s-a instalat în fața propriului careu, în care arădenii au trecut și prin emoțiile unui posibil penalty, dar Mladinovici a decis că nu e cazul, un joc în care Petrolul a avut aproape 70 la sută posesia, dar totodată un joc în care elevii turcului Mehmet Topal nu au reușit să mai pună cu adevărat în pericol poarta lui Robert Popa.
S-a încheiat 3-1 pentru UTA, o victorie uriașă, o victorie în fața unei alte echipe aflate în zona de play-off, o victorie care o aduce pe Bătrâna Doamnă din nou pe orbita primelor șase locuri, obiectiv fixat de Mircea Rednic.
„Echipa de acum e mai bună ca cea din sezonul trecut”, spunea Rednic înainte de acest joc, o afirmație curajoasă dar care are o oarecare acoperire după aceste ultime două rezultate.
UTA Arad – Petrolul Ploiești 3-1 (2-0)
Huja 32-autogol, Cîmpanu 38, Hrezdac 57 / Tudorie 53
UTA: R. Popa – Râpă, Poulolo, Conte, Trif – Hrezdac, Van Durmen – Cîmpanu (63 Zsori, 90+5 Cristea), Costache (83 Benga), Omondi – Kadiri. Pe bancă: Mitrovic – Borcea, C. Mihai, J. Pedro, Benga, Mabea, Dumiter, Zsori, Fabry, Ghezali, R. Cristea. Antrenor: Mircea Rednic
Petrolul: Zima – Ricardinho, Stănică, Huja, Dumitriu (66 Irobiso) – Keita (46 Akosah) – Rădulescu (66 Tolea), Hanca, Jyry, Grozav (81 Moussaki) – Tudorie. Pe bancă: Eșanu – Papp, Jahic, Roche, Tolea, D. Radu, Mateiu, Akosah-Bempah, Irobiso, Moussaki. Antrenor: Mehmet Topal
Arbitri: Horia Mladinovici (București) – Ferencz Tunyogi (Zalău), Cosmin Bojan (Târgu Mureș). Rezervă: Florin Mazilu (Satu Mare)
Camera VAR: Iulian Dima (București), Sorin Vădana (Cluj)
Observator FRF: Octavian Șovre (Satu Mare)
Delegat LPF: Daniel Kassai (București)
Eliminat: Kadiri 44
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)