DRDP: Șantierul la Centura Arad Est a depășit 75%, iar podul se apropie de 90% stadiu de finalizare





Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara informează că lucrările avansează într-un ritm constant la viitoarea Centură de Est a Aradului. Șantierul a ajuns la 75%, iar finalizarea șoselei în termenul prevăzut de contract, începutul anului viitor, este un obiectiv mai mult decât realizabil.
„Stadiul Variantei de Ocolire Arad Est a depășit 75%, termenul contractual fiind ianuarie 2025.
Antreprenorul PORR Construct a avansat cu toate categoriile de lucrări: umpluturile rampelor, realizarea stratului de fundație, a straturilor bituminoase, colectarea și evacuarea apelor pluviale, relocarea utilităților (gaz, electricitate), pista de biciclete și au început și lucrările de realizare a suprastructurii de iluminat (stâlpi, console).
La pasajul peste calea ferată și la podul peste Mureș, stadiul lucrărilor se apropie de 90%”, a transmis DRDP Timișoara.
• Citește și: Contribuția CJ pentru varianta de ocolire Arad Est este de circa 7 milioane lei · Special Arad
Comentariile portalului
Da ,astfel da acțiuni ar fi necesare mai dese,și in municipiu , eu locuiesc pe str Calea Romanilor și aud bubuituri de eșapament la mașini și motociclete !! (...)
Foarte bine fac ca nu strica banii pe prostii
Poate iese pista stramba, ca podul de pe Saguna.