Dacă ar fi să-i întrebăm pe arădeni care este liceul din Arad cu cel mai mare prestigiu, cu siguranță, cei mai mulți ar spune fără ezitare: „Moise Nicoară”. Alții, tot numeroși, ar opta pentru același liceu, devenit „Colegiu Național”, doar că i-ar spune, ca pe vremuri, „Slavici”. Și nu întâmplător. „Moise”, așa cum îi spun arădenii cu simpatie, și-a câștigat prestigiul prin strădanie și profesionalism, în decursul unei istorii de invidiat.

Calitatea actului de învățământ a primat încă din anul în care a devenit liceu (1919), primul liceu românesc de băieți din Arad, primul director al nou înființatului liceu spunând la festivitatea de inaugurare că menirea liceului este „să crească elevi care să devină buni cetățeni români și oameni de caracter” (amănunte, AICI).

Acest prim director, Nicolae Miluhin, a fost profesor, dar și deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, un cumul de funcții care ne-ar putea da fiori, date fiind exemplele oferite de contemporanii noștri care amestecă profesia cu politica. Probabil că este, totuși, o diferență de calitate umană între cei din urmă cu mai bine de un secol și cei de astăzi. Sau, poate alta era diferența esențială: calitatea politicienilor și, deopotrivă, a politicii.

Cu siguranță, mulți părinți, ajunși acum bunici, își amintesc de adevăratele bătălii ce se dădeau pe „toate fronturile” pentru a reuși înscrierea copiilor la „cel mai bun liceu din Arad”. Nemaivorbind despre eforturile depuse cu pregătirea copiilor pentru examenul de admitere, examen greu, la care doritorii de „cel mai bun liceu” trebuiau să obțină medii mari.

Și nu se zbăteau pentru un moft, ci din convingerea, susținută de realitate, că odată admiși, copiii lor vor avea ocazia să „învețe carte”, ceea ce le asigura, aproape sigur, succesul la admiterea la facultate, iar de acolo, doar cerul era limita. Altfel spus, admiterea la „Moise” era o garanție de reușită în viață pentru copiii admiși.

Vremurile acelea au trecut, așa cum, încet, încet trece și prestigiul celui mai faimos liceu din Arad. Ceva ce nici măcar comuniștii nu au reușit. Deși și-au făcut un titlu de glorie din implicarea în tot ce însemna învățământ, comuniștii nu au modificat ierarhia așa cum au reușit cei de azi, care se implică mai puțin fățiș, dar mult mai toxic.

E drept, „Moise” a rămas premiantul liceelor arădene destul de mult timp după schimbarea regimului. Mai exact, până în urmă cu cinci ani când a fost detronat de un alt liceu cu mare tradiție, Colegiul Național „Preparandia – Dimitrie Țichindeal”, mai cunooscut în Arad ca „liceul Pedagogic” sau, și mai simplu, „Peda”.

Astfel, într-un clasament al mediilor obținute la BAC, „Peda” este pentru al cincilea an în frunte, în timp ce „Moise” este pe locul al doilea. Nu că locul doi n-ar fi onorant, dimpotrivă, doar că aici este vorba de istorie, de tradiție, de prestigiu. Și, din păcate, de o boală lungă și sigură.

Desigur, există cauze clare care au dus la această coborâre de pe piedestal a prestigiosului „Moise”. Toate pornite de la echipa managerială, de fapt, de la cel (cea) care conduce această echipă. Exact în perioada în care performanțele la BAC ale absolvenților de la „Moise” au fost sub cele ale colegilor lor de la „Peda”, conducerea fostului „cel mai bun liceu din Arad” a avut de gestionat niște situații ceva mai sensibile. Un exament pe care l-a picat.

Și de fiecare dată era vorba despre elevi cu probleme de comportament, dar care, având părinți „bengoși”, nu au avut de suferit deloc pentru comportamentul lor. Mai mult, directoarea liceului nu doar că a încercat să mușamalizeze cazurile, dar a și declarat public că aceste probleme sunt „chestiuni interne” care „se vor rezolva intern, nu e atât de grav încât să atragem atenția public”.

Sigur, aprinderea unui foc pe parchetul dintr-o sală de clasă nu poate fi ceva „atât de grav”. Poate trebuia incendiată întreaga școală, nu?

Amănunte aici: Colegiul Moise Nicoară din Arad – scena unor acte de o gravitate ieșită din comun (Video) 

Și nu este singurul scandal în care au fost implicați elevi de la „Moise”  în perioada decăderii, gestionate sub orice critică de actuala conducere. Despre care, evident, nici conducerea Inspectoratului școlar Arad nu a avut ceva de spus, ceea ce, normal, s-a „tradus” ca fiind o susținere (politică!) a actualei directoare.

Nici măcar când unul dintre elevi a fost bătut de un părinte pe terenul de fotbal, pentru că l-ar fi faultat, în timpul jocului, pe fiul său, nu a avut nimic de zis doamna director, Inspectoratul școlar sau vreun politician local. Poate pentru că bătăușul părinte este o persoană „bazată” cum se zice – atât de bazată încât nici Poliția sau Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad n-au avut curajul să reacționeze.

Amănunte aici: Băiatul, elev de liceu, al unui prim procuror de la Arad, bătut cu bestialitate de o mizerie de om! Culmea culmilor: bătăușul e liber și… cooperant! 

Poate conducerea unității de învățământ nu înțelege, dar astfel de încercări de ascundere sub preș a „mizeriei” sunt slăbiciuni și chiar afectează performanța. După cum s-a văzut în ultimii cinci ani.

Și nu mai amintim despre obiceiul devenit „lege” ca performanța să se realizeze acasă la profesori, prin meditații. Precis nu doar la „Moise” funcționează această „lege”, dar dacă părinții acceptă, iar organele statului nu au curajul să intervină, noi chiar nu avem ce face.

Festivitate de premiere la „Peda”

Sursa: Facebook

În schimb, dinspre „Peda” nu s-a auzit de vreun scandal de acest fel și nu pentru că, așa cum voia conducerea de la „Moise”, au „fost rezolvate intern”. Să fim serioși, ce mai poate fi, acum, secret într-o școală? Ceea ce înseamnă că la „Peda”, echipa de conducere își face treaba și asigură profesorilor și elevilor condiții pentru performanță.

Da, prestigiul, chiar al unui liceu ca „Moise Nicoară” se dobândește greu.

Cu multă muncă și implicare. Dar se pierde ușor, foarte ușor. Iar de recâștigat este și mai greu, mai ales dacă propriile slăbiciuni nu sunt eliminate. Și este păcat pentru toate proiectele frumoase și rezultatele foarte bune, umbrite de aceste slăbiciuni de management.