Brancardier de la Spitalul Județean, dat afară după ce a fost prins că a furat medicamente și consumabile medicale





Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad informează că în baza colaborării dintre administrația spitalului și Inspectoratul de Poliție al Județului Arad, a fost depistat un angajat al spitalului, pe postul de brancardier, că a plecat de la locul de muncă cu mai multe consumabile medicale și medicamente furate.
Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad condamnă în mod deschis conduita brancardierului și a luat decizia să îl dea afară.
„De când am fost numită manager al acestui spital am avut ca principală preocupare asigurarea tuturor celor necesare îngrijirii pacienților. Nu a fost ușor deoarece nu avem mulți bani la dispoziție și aceștia trebuie drămuiți cu atenție pentru ca personalul medical să aibă toate cele necesare tratării și îngrijirii bolnavilor. Nu pot să concep că, în timp ce noi depunem eforturi susținute să le asigurăm, alți colegi sustrag bunuri, vitale salvării pacienților.
Așadar, acțiunea de verificare a acestui brancardier a avut loc ca urmare a unor suspiciuni referitoare la sustragerea de medicamente și alte bunuri de uz medical, din spital. În paralel cu ancheta poliției, noi am dispus, prin intermediul comisiei de disciplină, desfacerea contractului de muncă al acestuia”, a declarat ec. Florina Ionescu, manager SCJU Arad.
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.