Serbările de final de an la școli și grădinițe au „inundat” în aceste zile rețelele sociale, o multitudine de poze, unele mai colorate decât altele, unele mai pline de emoție decât celelalte, fiind postate de părinți și cadre didactice, în cazul de față de la PP„Little Star”.
Serbarea de final de an, cea de vară, la grădiniță, reprezintă acea ocazie perfectă pentru cei mici să-și demonstreze talentele și să se bucure de o zi plină de veselie. Cum știm cu toții, fiindcă am fost și noi în această postură, fiecare copil își învață cu sârguință rolul pregătit de educatoare: într-o piesă de teatru, o poezie sau un cântecel.
Fiecare serbare are povestea ei, e plină de culoare. Cea despre care vorbim azi s-a întâmplat într-o curte îmbrăcată și ea de sărbătoare, la grădinița P.P. ,,
Little Star” din Arad.
Rând pe rând, în fața unui public numeros, au venit copilașii, pășind cu mari emoții și etalându-și totodată cu mândrie rolul și costumașul purtat.
Au cântat împreună, au dansat, au strâns ropote de aplauze, au recitat și au adus zâmbetul pe buzele tuturor celor prezenți.
A fost o serbare de final de an frumoasă- așa cum sunt toate serbările din grădinițe- încărcată de și mai mari emoții pentru prichindeii de la grupa mare care și-au luat rămas bun… fiindcă din toamnă încep clasa „zero”.
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)