Fetele U15 din Arad, locul 5 la Campionatul European de Baschet Special Olympics





Aradul se poate mândri că a reprezentat România la Campionatul European de Baschet Special Olympics la fete cu limita de vârstă 15 ani, adică U15. Acestea s-au întors de la turneul care a avut loc la Zrenjanin, în Serbia, ca ocupante a locului 5, o performanță pentru toți cei care sunt implicați în această activitate.
Cel care a coordonat această acțiune este profesorul de educație fizică și sport de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă din Arad, Honoriu Man, colaborator al Special Olympics România.
Profesorul Man a fost delegat să formeze o echipă a Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă (CSI), în cele din urmă echipa fiind formată din trei fete de la CSI, alte trei de la Asociația Bravii și patru fete de la partenerul acestei acțiuni, Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”, acolo unde profesează Olimpia Ancateu.
Honoriu Man se prezenta la acest concurs european din Serbia după ce cu puțin timp înainte, alături de o echipă de băieți, a ocupat locul al doilea la Campionatul Național de Fotbal Special Olympics care s-a desfășurat la Constanța.
La competiția din Serbia au participat reprezentantele a zece țări din Europa: Bulgaria, Bosnia și Herțegovina, Macedonia de Nord, Azerbaidjan, Turkmenistan, Bulgaria, Lituania, Portugalia, Ucraina, Serbia și, evident, România.
Lotul echipei din Arad a fost format din: Denisa Dutca, Maria Moise, Regina Balaj, Denisa Tanatcu, Rebeca Brie-Ranca, Mara Oprea, Alexandra Lup, Rebeca Borșan, Magda Ciuboncan, Alexa Tiorean.
Antrenori: Honoriu Man și Olimpia Ancateu
Conducătorul delegației a fost Albin Oprea, a cărui fiică, Mara, a și jucat în echipă.
Comentariile portalului
E o cronica superba, Sadoveanu ar fi invidios, dar, cum ar fi ca voi, jurnalistii, expertii in comunicare si identificate a stirilor adevarate sau false, sa va asumati raspunderea pentru (...)
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)