Se deschide Transalpina. Există însă restricții orare, de viteză și de tonaj
Transalpina se deschide, dar cu restricții orare, de viteză și de tonaj. Sectorul de drum montan dintre Rânca şi Curpăt va fi deschis doar în intervalul orar 08:00 – 18:00.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că începând de sâmbătă, DN 67C (Transalpina) va fi redeschis circulației rutiere.
Circulaţia se redeschide pe tronsonul kilometric 34+800 metri (Rânca, județul Gorj) – 79+200 metri (Curpăt, județul Sibiu), însă cu restricții orare, de viteză și de tonaj, astfel:
– doar în intervalul orar 08:00 – 18:00
– cu restricție de viteză de 30 km/oră, pe întreg tronsonul redeschis
„Atragem atenția conducătorilor auto să respecte restricțiile de trafic impuse, să nu efectueze manevre riscante și să adopte o conduită responsabilă pe tot parcursul traseului”, transmite Infotrafic.
Pe Transfăgărășan, spre deosebire de Transalpina, mai este de lucru cu zăpada
Redeschiderea circulaţiei pe Transfăgărăşan nu a fost încă anunţată, drumarii precizând că fac ultimele pregătiri. Respectarea restricţiilor este obligatorie pentru evitarea unor evenimente periculoase şi pentru deplasarea în condiţii de siguranţă.
Votează și tu: Pola Zilei: Cum să se numească noua piață flotantă (votantă)?


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)