Aveți medicamente expirate? Le puteți aduce la Spitalul Județean Arad





Aveți medicamente expirate sau cu ambalaje deteriorate sau pur și simplu aveți medicamente pe care nu le utilizați și pe care vreți să le aruncați, dar nu știți unde? Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vine în ajutor cu un punct de colectare a deșeurilor provenite de la medicamentele expirate sau neutilizare, începând de miercuri, 15 mai.
Există însă o excepție: medicamentele care au fost eliberate pe bază de rețete cu regim special, precum cele din categoria psihotropelor și stupefiantelor (Diazepam, Fenobarbital etc.) nu vor fi primite.
„Punctul de colectare va fi funcțional în incinta sediului central al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad din strada Andrenyi Karoly nr. 2-4, lângă Serviciul Tehnic-Administrativ și va fi deschis cetățenilor în fiecare zi de miercuri, între orele 09.00-11.00. Deșeurile de medicamente vor fi preluate de la cetățeni și colectate separat față de cele rezultate din activitatea medicală a spitalului, în recipiente speciale.
Important de reținut este faptul că cetățenii vor putea preda medicamente cu termenul de valabilitate depășit, cu ambalaje deteriorate, reziduuri de medicamente sau medicamente retrase de pe piață cu excepția medicamentelor care au fost eliberate pe bază de rețete cu regim special precum cele din categoriile psihotropelor și stupefiantelor (de exemplu Diazepam, Fenobarbital etc.)”, au anunțat reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este