Intrare liberă, dar încă liniște la Ștrandul Neptun. Bazinele așteaptă „temperaturile mai ridicate”





Administrația Ștrandului Neptun a decis ca până la umplerea bazinelor să lase accesul gratuit pentru oamenii care doresc să facă plimbări, plajă sau să consume produsele de la terasele aflate în incinta delimitată de garduri.
Deși de câțiva ani buni s-a renunțat la deschiderea oficială de 1 Mai a ștrandului, o mână de oameni au decis să-și petreacă această sărbătoare, miercuri, la terasele deschise acolo, sau chiar pe iarbă, la plajă. Atmosfera de la ștrand însă era amorțită. Singurele sunete vibrante erau cântecele de voie bună ale unui taraf care plutea pe Mureș, pe un ponton, cu șase bărci în jur, pe partea de mal cu orașul.
Bazinele erau și sunt încă goale. După cum ne-a declarat directorul Recons, Laurențiu Puf, au fost făcute deja testele și ele sunt pregătite să fie umplute cu apă, dar s-a luat decizia „să se mai aștepte până temperaturile vor fi mai ridicate, întrucât chiar dacă la orele amiezii vremea e de vară, noaptea încă sunt 10 grade”. Mai mult, zilele următoare sunt preconizate ploi.
Zilele următoare, intrarea tot gratuită
Acesta este și motivul pentru care încă nu se percepe bilet de intrare pe perimetrul cu bazinele. Directorul Recons nu a putut să ne ofere încă o dată exactă pentru deschiderea oficială, estimând că în perioada următoare, în funcție de evoluția vremii. Momentan, accesul este gratuit.
Tarife la Ștrandul Neptun:
Pentru când vor fi deja umplute bazinele, tarifele percepute la Ștrandul Neptun pentru acces în perimetrul respectiv sunt următoarele:
Bilet preț întreg: 30 lei/ zi
Bilet preț redus elev, student (până în 25 ani), pensionar: 15 lei/zi
Bilet acces după ora 16:00: 15 lei/zi
Bilet familial (2 adulți și 1 copil): 65 lei / zi; (2 adulți și 2 copii): 68 lei/ zi; (2 adulți și 3 copii):75 lei/zi.
Abonament preț întreg sezon: 800 lei/sezon
Abonament preț redus elev, student (până în 25 ani), pensionar: 400 lei/ sezon
Abonament lunar: 500 lei
Abonament lunar redus: 290 lei
Abonament săptămânal: 175 lei
Abonament săptămânal redus: 70 lei.
Accesul la partea din ștrand unde sunt doar terase (în afara gardului delimitator) este gratuit pe întreaga perioadă a anului.
• Citește și: Tariful de intrare la Ștrandul Neptun, la mijlocul clasamentului pe țară. În care oraș este cel mai ieftin · Special Arad
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)