Am fost întrebați de multe ori în ultima vreme despre candidați, omul potrivit pentru anumite demnități publice, în special, primar sau despre partidul cel mai „bun de votat”. Evident, nu îndemnăm pe nimeni să voteze într-un anumit fel, singurul nostru sfat fiind acela de a vota. Este însă destul de clar că există o preocupare pentru identificarea candidaților cărora să le fie acordat votul.

Poate paradoxal, dar este mai greu cu partidele decât cu candidații individuali. Sunt mai greu de „citit” și de înțeles, dacă scoatem din calcul interesele personale ale membrilor, în special ale celor din conducere. Ce-am putea înțelege, bunăoară, din toată nebunia de la București? Doar un analfabet politic își putea imagina că acel nefericit candidat comun, scos ca un iepuraș din joben și plimbat câteva săptămâni prin oraș ca ursul prin iarmaroace, ar fi putut câștiga alegerile.

Acum se spune că totul ar fi fost un joc al lui Ciolacu, menit să-i taie din avânt Gabrielei Firea care, în cazul unei victorii, ar putea ajunge președintele PSD. Așa o fi, dar cum se face că a intrat PNL într-un astfel de joc meschin?

Probabil, răspunsul este la Cotroceni sau în aeronava aia de lux în care președintele Iohannis „locuiește” mai mult decât în Palatul prezidențial. O presupunere ce tinde să devină certitudine pe măsură ce este dezmințită de ambele părți implicate (Ciolacu și președintele, Ciucă fiind doar decor în povestea asta). Este destul de transparent interesul lui Iohannis de a avea concordie politică, chiar așa, de fațadă, pentru a-și pune în practică visul de a prinde o funcție de conducere în NATO sau UE.

•  Ciolacu, întrebat dacă Iohannis l-a recomandat pe Cîrstoiu candidat la Primăria Capitalei: „Nu, Doamne ferește!”

Desigur, oricine este liber să creadă că prietenia PSD – PNL este sinceră, așa cum declară președinții celor două partide. Tare mi-e însă că dincolo de cortină se ascut cuțitele cu care se vor lupta după alegerile din 9 iunie. Ceea ce, la urma urmei este normal pentru două partide care se urăsc. Anormală este uniunea pe care a forțat-o președintele, fără să-l intereseze că din acest joc cel mai șifonat iese tocmai partidul care l-a propulsat la președinție.

De neînțeles cum a putut acest om, totuși, mediocru pentru funcția pe care a deținut-o aproape zece ani, să conducă și PNL în acest timp, dar și să manipuleze PSD. Dar despre asta vom mai avea timp să vorbim după 9 iunie.

Să revenim la candidați și la calitățile necesare exercitării funcțiilor pentru care candidează.

Nu poate fi prea greu de înșirat cateva abilități pe care ar trebui să le aibă candidații, alese cu bun simț cu care oricine ar fi de acord: cinste, corectitudine, profesionalism si altele, la fel de generale dar și greu de întrunit în persoana unui singur om. Și nu orice fel de om, ci unul cu ambiții politice, implicat în politică.  Și-apoi, să nu uităm că s-ar da o mare bătălie pentru locul în clasament a calităților, pentru unii fiind primordială cinstea, pentru alții capacitatea de comunicare sau știința managementului.

Dincolo de astea însă, fiecare dregătorie necesită anumite calități specifice din partea oricărui candidat. Că nu-i tot una să fii deputat sau consilier comunal, primar ori președinte de țară. Chiar și eurodeputații trebuie să aibă anumite abilități dar despre alegerile europarlamentare nu are rost să vorbim. Chiar nu interesează cine va fi ales și ce promite că va face în Parlamentul European. Nu intresează pe nimeni nici măcar câte limbi străine stăpânesc candidații, darămite restul.

Mecanismele europene sunt, oricum, destul de greu de pătruns iar legislativul de la Bruxelles are alte preocupări decât, să zicem, bunăstarea celor aproape o jumărate de miliard de oameni din UE care văd în toate structurile Uniunii un fel de joacă de-a conducerea.

Din păcate, UE, cu Parlament, Comisie sau Consiliu nu a reușit să se impună în conștiința cetățenilor decât ca o structură care mai mult încurcă decât ajută, care are pretenții de neînțeles, o structură lipsită de putere reală atunci când și unde ar trebui să aibă, și colțoasă nevoie mare acolo unde n-ar fi cazul.

Nu are rost să intrăm în amănunte, dar dacă, spre exemplu, privim lupta împotriva poluării înțelegem neîncrederea crescândă a populației în ceea ce face UE. Scumpă la tărâțe, UE a pornit o adevărată cruciadă împotriva mașinilor cu motorizare diesel și „benzinare”, dar – scumpă la făină – nu a făcut absolut nimic pentru reducerea poluării făcute de TIR-uri. Ca să nu mai spunem de avioane și, mai ales, vapoare. Or, impunerea mașinilor electrice, a căror exploatare încă are multe necunoscute, se face pe cheltuiala cetățenilor…

Sigur, pentru România a fost foarte importantă intrarea în UE. Nu se știe unde am fi fost dacă rămâneam în afara Uniunii. Doar că, la fel de sincer, așteptam ceva mai mult. Nu mai mulți bani, ci, să zicem, mai multă rigoare în aplicarea legii, în special a celor care vizează corupția. Cu atât mai mult cu cât se știe că suntem fruntași la acest capitol.

Adevărata miză a alegerilor din 9 iunie va fi asaltul asupra primăriilor. Cum cele două partide care „se iubesc” acum la ordinul președintelui sunt în scădere de „turație”, va fi interesant de văzut dacă regula inventată tot de ele cu alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin le va mai asigura atât de mulți primari.

De aceea, chiar devine important pentru alegători să identifice care candidați întrunesc cât mai multe din calitățile absolut necesare demnității de primar.

Deși, se pare că, în mare, fiecare știe cu cine va vota, indiferent ce ofertă va mai veni din partea candidaților în campania electorală oficială. Și, când spun ofertă, am în vedere promisiuni, pentru că nu vreau să „înjur” pe nimeni aducând în discuție programe sau strategii de dezvoltare a localităților pentru care se candidează.

Totuși, ar fi de preferat să alegem candidații care par a avea viziune, care par că știu ce vor să facă din localitatea în care candidează. Dacă vor înșira o serie de proiecte, ba de asfaltare a unor străzi, ba de amenajare a unor parcuri sau chiar a unor porturi pe râul ce curge prin localitate, fără să spună unde vor să ducă localitatea după finalizarea proiectelor, înseamnă că fie mint, fie nu au nicio idee vizionară.

Poate unii candidați sunt pregătiți să lucreze, dar o vor face doar ca să se afle în treabă. Iar dacă, în fericita ipoteză că nu mint, sunt pregătiți doar să se afle în treabă, cu siguranță nu se vor consulta cu cetățenii „din subordine”. Dacă ar fi dornici de comunicare cu cetățenii, s-ar consulta înainte de a face promisiunile și astfel ar afla ce nevoi reale are localitatea. Iar după alegeri, cu siguranță vor deveni și mai puțin dornici de comunicare.

Dacă nu au viziune, poate, totuși, au alte abilități folositoare. Poate sunt buni ascultători, calitate ce-i va ajuta să nu investească banii comunității pe prostii nefolositoare. Asta ar presupune și să comunice cu cetățenii, dar și să știe să-și aleagă consilierii (personali) de care să și asculte. Desigur, aceste abilități vor putea fi văzute doar la candidații ce sunt primari în funcție – dacă au consilieri angajați doar de formă, e clar că nu ascultă de nimeni.

Poate unii candidați nu au încredere în oameni. Neîncrederea asta poate fi, uneori, o calitate. Dar nu pentru un primar. Pentru că neîncrederea îi face să nu fie capabili să-și formeze o echipă, pe care s-o coordoneze, adică, să nu fie manageri. Sau, cum spunea cineva, să nu fie lideri, ci șefi. Or, primarul trebuie să fie lider.