Braconaj în zona Mădrigești. Un tânăr din satul Secaș a fost reținut
Un tânăr de 20 de ani, din satul Secaș, a fost reținut pentru 24 de ore după ce polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase l-au depistat – în noaptea de luni spre marți – pe un fond cinegetic din zona Mădrigești cu o armă de vânătoare – confecționată artizanal – asupra sa. Se pare că tânărul ar fi încercat să vâneze un animal sălbatic, trăgând un foc în direcția acestuia, fără a-l nimeri însă.
„În noaptea de 22 spre 23 aprilie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat o acțiune de prindere în flagrant a persoanelor care practică braconajul. În urma activităților desfășurate pe un fond cinegetic din zona Mădrigesti a fost depistat un tânăr de 20 de ani, din Secaș, care avea asupra sa o armă de vânătoare, calibrul 16, și 9 cartușe cu capse nepercutate, de același calibru, toate confecționate artizanal.
Înaintea prinderii sale, tânărul ar fi încercat să vâneze un animal sălbatic, executând un foc în direcția lui, fără a atinge ținta. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă fără drept și braconaj cinegetic. În baza probatoriului administrat tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat pentru luarea altor măsuri de siguranță – dacă se impune”, a transmis IPJ Arad.
Citește și: Firmele care utilizează substanțe pentru protecția plantelor, verificate de autorități

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)