Tamponare parcă trasă la indigo, marți. Aceeași intersecție, Zimbrului cu Guttenbrunn





Prima tamponare din intersecția cu pricina vă amintim că a avut loc ieri, la orele prânzului, în cartierul Aradul Nou, pe strada Zimbrului, colț cu Adam Müller Guttenbrunn, în care două autoturisme s-au ciocnit violent.
Parcă trasă la indigo, o altă tamponare a avut loc fix în aceeași intersecție, la doar câteva ore distanță, mai exact în jurul orei 17:45. De data aceasta, în acest eveniment rutier au fost implicate trei autoturisme, toate marca Ford.
La volanul celor trei autoturisme implicate în această coliziune au fost două șoferițe și un șofer, iar producerea acestei tamponări a fost urmarea neacordării de prioritate.
Accidentul rutier a fost și de această dată unul din categoria accidentelor ușoare și din fericire nu s-a soldat cu nicio victimă.
Comentariile portalului
Munți de mizerie aceste coroane. De multă vreme trebuia luată o asemenea decizie. Și da, Alexandrioane, într-o democrație e nevoie și de restricții și de a interzice (...)
Ești pe lângă,Alexandrioane. Unde dai și unde crapă!🤣
Degeaba postați comentul de două ori, noi îl vom publica doar odată. Dacă pentru Dumneavoastră asta este cenzura, înseamnă că sunteți pe linie...