Un pod de 2,5 km din Baltimore s-a prăbuşit după ce a fost lovit de o navă | Video





Podul Key Bridge din Baltimore, statul Maryland, SUA, cu o lungime de 2,57 km, s-a prăbuşit marţi, după ce un cargobot a intrat în coliziune cu acesta, scrie stiripesurse.ro.
Podul a fost închis circulaţiei în urma unui „incident”, a anunţat Autoritatea de transport din Maryland pe contul de X, a relatat postul american ABC, potrivit news.ro.
Potrivit primelor informaţii, vasul a lovit unul dintre pilonii podului Francis Scott Key, care are o înălţime de peste 350 de metri, provocând prăbuşirea acestuia.
Accidentul a fost confirmat de Matthew West, subofiţer al Pazei de Coastă din Baltimore, pentru New York Times. El nu a precizat tipul de navă şi nici momentul în care aceasta a lovit podul. Amploarea pagubelor nu a fost imediat clară.
Imaginile cu podul prăbuşit sunt spectaculoase. În mai multe videoclipuri postate pe reţelele sociale se poate observa că o parte considerabilă din impresionanta structură metalică, inaugurată în 1977, s-a prăbuşit în râul Patapsco.
The Francis Scott Key Bridge in Baltimore has just completely collapsed after a cargo ship crashes into the bridge. How can something like this happen with a near 50-year old bridge entirely collapsing? A testament to the state of infrastructure in the U.S.? https://t.co/bBxgfqa7es
— Jon Hartley (@Jon_Hartley_) March 26, 2024
Comentariile portalului
Ca oricare om normal e clar că nu pot vota un extremist, da nici pe Nicușor Dan! Omu' repetă mereu că nu va face slegeri anticipate, iar asta înseamnă (...)
Da, au fost harnici muncitorii, probabil că au fost plătiți la timp, echipa doar și-a făcut datoria. Primarul se laudă și el, trebuie prezentate și realizări (...)
"s-a finalizat în doar 2 luni" - în doar DOI luni ? E puș și în titlu, să se vadă.