79 de percheziții la contrabandiștii de țigări într-un dosar în care prejudiciul se ridică la peste 12 milioane de euro. Sunt vizați și funcționari publici





79 de percheziții domiciliare au loc marți dimineața în județele Arad, Suceava, Dolj, Călărași, Sibiu, Iași, Teleorman, Mehedinți, Timiș, Braşov, Covasna, Argeş, Ilfov, Constanţa și în municipiul București, acestea vizând destructurarea a două grupuri infracţionale organizate autohtone, dar cu ramificaţii transfrontaliere în Cehia, Bulgaria și Ucraina, constituite în scopul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă cu ţigarete, produse accizabile (tutun), materiale explozive (pirotehnice) şi spălare a banilor.
Perchezițiile sunt efectuate de polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Arad, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara.
Cercetările efectuate au reliefat că, în perioada 2022 – 2024, membrii celor două grupuri infracționale ar fi procurat bunurile accizabile din afara României, le-ar fi introdus fraudulos în țară (cu complicitatea sau susținerea unor funcționari din cadrul autorităților publice), transportat și depozitat, în scopul valorificării pe piața neagră.
Pe parcursul administrării probatoriului, au fost indisponibilizate 38.019.640 de ţigarete (dintre care peste 24.000.000 pe parcursul a 12 acțiuni de prindere în flagrant delict), 64 de tone de tutun pentru fumat, 8,3 tone de materiale pirotehnice şi au fost desfiinţate 3 fabrici clandestine de ţigarete de contrabandă, două aflate pe teritoriul României şi una în Cehia.
Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului prin activitatea infracţională a celor două grupuri este de 12.740.000 de euro.
Sunt puse în executare peste 50 de mandate de aducere emise pe numele persoanelor cercetate, dintre care patru sunt funcționari publici cu statut special, audierile fiind realizate la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara.
Cine sunt cei duși la audieri? Citește aici: VIDEO. Doi inspectori arădeni din cadrul Antifraudă Deva și un polițist din Arad au fost duși la audieri la sediul DIICOT Timișoara
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)