A fost publicat noul raport mondial al fericirii. Pe ce loc se află România





Topul – raport mondial al fericirii, publicat anual la 20 martie, de Ziua Internaţională a Fericirii a Organizaţiei Naţiunilor Unite, arată că Finlanda este din nou pe primul lor, pentru al şaptelea an consecutiv, notează Pro TV.
Sondajul a cuprins în premieră un clasament separat pe grupe de vârstă şi arată veşti proaste despre satisfacţia vieţii în rândul tinerilor în anumite ţări.
Surprinzător, Israelul este pe locul 5, iar Statele Unite au ieşit din Top 20.
Potrivit News.ro, care citează CNN, Raportul mondial al fericirii din 2024 arată, încă o dată, că ţările nordice se bucură de cele mai bune scoruri.
Ţara nr. 1, Finlanda, se menţine în fruntea clasamentului de şapte ani la rând.
Studiul din acest an este primul care include un clasament separat pe grupe de vârstă şi aduce veşti proaste în ceea ce priveşte satisfacţia vieţii în rândul tinerilor din unele părţi ale lumii.
Fericirea a scăzut atât de mult în rândul tinerilor din America de Nord, încât tinerii din această ţară sunt acum mai puţin fericiţi decât cei în vârstă.
Nu același lucru se întâmplă și cu tinerii din România, care se simt mai fericiți decât cei mai în vârstă. În acest caz, tinerii români se află acum pe locul 8 în top, deși în topul general țara este pe locul 32, în timp ce topul care arată fericirea vârstnicilor ne plasează pe locul 48.
Pe de altă parte, scorurile scăzute au dus la scoaterea Statelor Unite din primele 20 de locuri pe lista generală, pentru prima dată de la prima publicare a raportului, în 2012.
Dar scăderea în clasament a SUA şi a altor ţări s-a datorat şi faptului că alte naţiuni – în special câteva din Europa de Est – au înregistrat creşteri binevenite în ceea ce priveşte fericirea.
Iată topul general:
(Sursa: News.ro și Pro TV).
Comentariile portalului
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)
Toți candidații la alegerile prezidențiale sunt cu Dumnezeu în gura, nu știu dacă și în suflet. Lipsește cel mai cel dintre toți, acela care adaugă (...)
= DUPA CE AU LUAT LUMINA ACUM INAPOI LA FURAT -- ASTA I CRESTINISMUL LA HAIMANALELE POLITICE ARADENE -- SCARBA MI E -- PANA SI CEREMONIA IN SINE A FOST O (...)