VIDEO | Un McLaren 600 LT cu numere false, depistat de polițiștii Biroului Rutier pe Calea Romanilor. Șoferul consumase cocaină





Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit în trafic, sâmbătă seara, pe Calea Romanilor, un autoturism marca McLaren, model 600 LT, al cărui preț de pornire este – potrivit site-urilor de specialitate – aproximativ 260.000 de dolari, neînmatriculat și având aplicate plăcuțe de înmatriculare ce aparțineau altor două mașini.
Mai mult de atât, persoana aflată la volanul mașinii sport, cetățean austriac în vârstă de 44 de ani, a consumat droguri.
În urma testării cu aparatul DrugTest a reieșit că șoferul ar fi consumat cocaină. Polițiștii Biroului Rutier au indisponibilizat autoturismul marca McLaren, în timp ce cetățeanul austriac a fost condus la Unitatea de Primire Urgențe Arad pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a substanțelor consumate.
UPDATE IPJ Arad:
„La data de 2 martie a.c., în jurul orei 22.58, polițiștii Biroului Rutier au depistat un bărbat de 44 de ani, cetățean austriac, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Romanilor.
Din verificări a reieșit că autoturismul nu este înmatriculat, iar numărul de înmatriculare aplicat pe autoturism este fals.
Testarea cu aparatul din dotare a indicat posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice și stabilirii cu exactitate a consumului substanțe interzise .
Bărbatul este cercetat penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe, conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul cu număr de înmatriculare fals”, au transmis reprezentanții IPJ Arad.
Comentariile portalului
Pentru asta folosiți aeroportul pentru motoare turate și Festivaluri de proșt gust gen aoa toate abonate la bani publici .aeroportul trebuie folosit pentru zboruri nu pentru sindrofii politice
Ipocrizia generalizată ridicată la rang de mitologie oficială...când colo....afăra-i vopsit gardu` înăuntru leopardu`
Stimați reprezentanți ai legii, o singură întrebare aș avea: În curtea DSP-ului oare când catadicsiți a vă uita, la neregulile cât carul, în urma multor, (...)