Falimentele au crescut cu 62% în Suedia. Cele mai afectate sunt hotelurile, restaurantele și firmele de construcții
Falimentele din Suedia au crescut cu 62% în februarie, înregistrând cea mai proastă lună de la criza financiară de la începutul anilor 1990, potrivit Bloomberg, citat de Ziarul Financiar.
A fost, de asemenea, cel mai mare număr pentru o lună februarie din ultimii 20 de ani, potrivit datelor agenţiei de colectare Creditsafe.
Printre cele mai afectate sectoare s-au numărat hotelurile, restaurantele, firmele de consultanţă, firmele de construcţii şi dealerii auto.
Datele au apărut după ce joi s-a aflat că economia Suediei s-a a scăzut în ultimul trimestru al anului trecut sub ceea ce se previzionase, ceea ce a dat peste cap ideea că cea mai mare naţiune nordică a scăpat de o recesiune de scurtă durată. Produsul intern brut ajustat sezonier a scăzut cu 0,1% în cele trei luni până în decembrie faţă de trimestrul precedent.
Suedia este „chiar în ochiul furtunii”, cu 19 luni consecutive de creştere a numărului de falimente, a declarat vineri directorul general al Creditsafe, Henrik Jacobsson, într-o declaraţie.
În total, 908 companii au dat faliment în februarie, faţă de 559 cu un an înainte. Acest număr este aproape dublu faţă de 454 în aceeaşi lună din 2022.
Citește și: Enola Day – Mărțișorul și alte sărbători comasate
Comentariile portalului
Si va urma 1 Iunie, tot aceiasi locatie, se intra cu masini mici, mari, rulote cu mancare, se distruge tot acel spatiu verde, sunt dislocate rondourile de beton, se fac santuri (...)
Felicitari,Maria!!! Felicitări parinților pentru decizia luată!🔝👏💐
Au fost politicienii lui Falcă?