Arădean ridicat de acasă de autoritățile olandeze și române în urma furtului a cinci biciclete electrice





Cinci biciclete electrice furate din Olanda de către un arădean a adus autoritățile străine în municipiul Arad. Două percheziții domiciliare au avut loc astăzi la locuințele unui bărbat de 30 de ani, din municipiu, care ar fi furat cinci biciclete electrice de pe teritoriul Olandei. Valoarea bicicletelor este cuprinsă între 2.000 și 10.000 de euro/bucată.
În urma descinderilor, anchetatorii au găsit acasă la arădean, pe lângă cele cinci biciclete sustrase, și o armă neletală supusă autorizării.
„În urma investigațiilor efectuate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, în baza unui ordin european de anchetă emis de autoritățile judiciare din Austria, la data de 22 februarie, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad și în cooperare cu polițiștii austrieci și Biroul Atașatului de Interne din cadrul Ambasadei Austriei la București, au fost puse în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, la locuințele unui bărbat de 30 de ani, din municipiu, bănuit de comiterea de infracțiuni contra patrimoniului, pe teritoriul Austriei. În urma perchezițiilor au fost descoperite 5 biciclete electrice și o armă neletală, supusă autorizării, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului pentru Acțiuni din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad”, a transmis IPJ Arad.
Citește și: Sub influența drogurilor sau a alcoolului, la volan, pe șoselele din Arad
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)