Bicicletele își găsesc greu drumul către stațiile de închiriat din Arad





Din an în an sosesc la noi
La geam cu Moș Ajun,
E ger cumplit și drumu-i greu
Dar e-obicei străbun…
Colindul ne cântă intens în cap, atunci când privim stațiile de închiriat biciclete, care tot așteaptă bicicletele, dar parcă în zadar. Firma Wind Technologies SRL din Brașov a câștigat în 2021 licitația pentru amplasarea în Arad a 22 stații cu 330 de biciclete pentru închiriere, în regim de self-service, care ar urma să funcționeze printr-o aplicație de mobil sau pe bază de abonament. Apoi a trecut un an până când a început amplasarea stațiilor prin oraș. Dar bicicletele nu. A mai trecut încă un an și… bicicletele încă nu sunt zărite nicăieri.
În februarie 2023, primarul ne motiva această întârziere prin necesitatea rezolvării unei probleme apărute la stații, „legate de calitatea materialelor”.
A mai trecut un an… Suntem la începutul anului 2024, iar acum – coincidență sau nu, an electoral – aflăm că proiectul se află pe ultima sută de metri. Iată ce ne-a informat astăzi Primăria Municipiului Arad: „În prezent este în curs de elaborare Regulamentul privind utilizarea sistemului de închiriere biciclete (bike sharing) în municipiul Arad și se fac demersuri pentru recepția finală a investiției”.
Doar că nici măcar acum nu avem o dată exactă, nici măcar una estimată, pentru inaugurare, purtătorul de cuvânt ne-a oferit ca termen doar sintagma „cât mai repede”.
Revenim așadar la versurile de la începutul textului, amintindu-ne că „în dulcele stil clasic” la orice proiect din oraș „e obicei străbun” să se acumuleze întârzieri, pentru că – nu-i așa? – „drumu-i greu”.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)