Chișineu-Criș: Tâlharii de la sala de jocuri de noroc, condamnați. Trei dintre ei au primit închisoare cu suspendare





Tâlharii care au furat 7.500 de lei dintr-o sală de jocuri de noroc din orașul Chișineu-Criș, în luna mai a anului trecut, au fost condamnați pentru infracțiunile de tâlhărie calificată și complicitate la tâlhărie calificată. Trei dintre ei au primit pedepse cu suspendare, în timp ce cel de-al patrulea a fost condamnat la închisoare cu executare.
Dosarul a fost soluționat de Judecătoria Chișineu-Criș, sentința fiind pronunțată la sfârșitul lunii noiembrie 2023.
Povestea jafului
Furtul a avut loc 14 mai 2023, doi dintre cei patru bărbați au intrat în sala de jocuri de noroc, îmbrăcați în negru, cu cagule pe față și mănuși pe mâini, în timp ce ceilalți doi se aflau în incinta cazinoului, dându-se drept clienți – în fapt fiind complici. Jaful a durat 60 de secunde și a fost surprins de camerele de luat vederi din interiorul sălii de jocuri de noroc.
Imaginile l-au surprins pe unul dintre hoții mascați aplecându-se peste pultul unde se afla casierul. Sub amenințarea a ceea ce părea a fi o armă, ulterior dovedindu-se că era o jucărie confecţionată dintr-o combinaţie de metal şi material plastic – ce semăna cu un pistol – l-a constrâns pe casier să îi dea câștigurile din acea zi: 7.500 de lei, în timp ce cei doi complici, în timpul jafului, au stat în genunchi cu mâinile în sus.
Hoții și complicii acestora au fost prinși la câteva ore de la comiterea furtului.
Pedepse cu suspendare pentru trei dintre inculpați
Sentința în acest dosar a fost pronunțată în 28 noiembrie 2023 de către Judecătoria Chișineu-Criș. Potrivit acesteia „condamnă pe inculpatul Balogh Ştefan la pedeapsa de 2 ani închisoare. Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani.
Condamnă pe inculpatul Grue Andrei la pedeapsa de 2 ani închisoare. Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani. Condamnă pe inculpatul Gherheș Cristian Florin la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare. Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani”.
Cel de-al patrulea inculpat a fost condamnat la închisoare cu executare: „Condamnă pe inculpatul Ţîrcă Bogdan Vlăduț, la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, în regim de detenţie. Menţine măsura arestului preventiv luată faţă de inculpat, măsură dispusă de Judecătoria Chişineu-Criş până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri sau o nouă verificare, dar nu mai târziu de 60 de zile”.
Hotărârea Judecătoriei Chșineu-Criș nu este definitivă.
Citește și: Imagini în exclusivitate cu jaful armat de 60 de secunde de la Chișineu-Criș
Comentariile portalului
Odihna vesnica !!
Deci, infradtructura orașului e legată de sărbătorile religioase!?
Imi cer scuze,poate gresesc ,fara sa tin partea soferului si facand abstractie de functie,din video nu vad cu ce a gresit omul? Se pregateste sa intre in locul (...)